CAUZA MORTII lui Corneliu Vadim Tudor

Corneliu Vadim Tudor a incetat din viata in aceasta seara, in jurul orei 18:30.

Corneliu Vadim Tudor a fost dus la Spitalul Militar din Bucureşti, unde a fost supus mai multor investigaţii. Preşedintele PRM suferea de edem pulmonar acut.

Sursa notează că, în ultimii ani, Corneliu Vadim Tudor a ajuns de mai multe ori la spital, el suferind şi de diabet şi probleme cardiace. Diagnosticul medicilor a fost de edem pulmonar acut. S-au străduit aproape două ore să-l resusciteze pe Corneliu Vadim Tudor.

CITESTE AICI: DECIZIE DE ULTIMA ORA in legatura cu TRUPUL NEINSUFLETIT al lui CORNELIU VADIM TUDOR. Familia politicianului este suparata

Vrajitoarea Bratara i-a prezis MOARTEA lui CORNELIU VADIM TUDOR: „NU I-AM MAI VAZUT LINIA VIETII!”

Corneliu Vadim Tudor (n. 28 noiembrie 1949, București – d. 14 septembrie 2015, Bucuresti) a fost un scriitor, politician și jurnalist român.

CAUZA MORTII lui Corneliu Vadim Tudor. Corneliu Vadim Tudor a murit, luni seara, la Centrul Clinic de Urgenta de Boli Cardiovasculare al Armatei, dupa ce in cursul zilei a fost adus in unitatea medicala pentru probleme cardiace.

Corneliu Vadim Tudor a fost un scriitor, politician și jurnalist. În perioada 1992 – 2008 a fost senator în Parlamentul României, iar la alegerile din 1996 a candidat pentru funcția de președinte al României unde s-a clasat pe locul 5 din 16 candidați, intrand in cursa pentru aceeași funcție luptând și în anii 2000, 2004 și 2014.

Corneliu Vadim Tudor A fost fondatorul Partidului România Mare (cunoscut ca PRM) și membru al Parlamentului European. A detinut patru mandate de senator si a indeplinit atributii de vicepresedinte si secretar al Senatului.

Ca poet şi publicist a debutat la Radio cu o poezie citită în cadrul Cenaclului „George Călinescu”. Autor al unor volume de poezie şi proză, printre care: „Poezii” (1977), „Epistole vieneze” (1979), „Poeme de dragoste, ură şi speranţă” (1981), „Idealuri” (1983), „Saturnalii” (1983), „Istorie şi civilizaţie” (1983), „Mândria de a fi români” (1985).