Sanatate
Analize pe care le poți face gratuit în funcție de vârstă
Analizele medicale sunt foarte importante. Cu ajutorul lor poți depista la timp anumite probleme de sănătate și le poți trata înainte ca acestea să se agraveze. Sunt unele analize pe care este bine să le faci, în funcție de vârsta pe care o ai. În anumite etape ale vieții, crește riscul de a dezvolta anumite boli. Și factorul ereditar este important.
De aceea, este bine să îi spui medicului dacă există anumite probleme de sănătate în familie, în rândul rudelor de gradul 1 sau 2. De asemenea, unele obiceiuri precum fumatul, consumul de alcool sau de cafea sunt factori care ar trebui luați în considerare. Iată ce analize medicale trebuie să faci în funcție de vârstă.
Analize medicale care îți pot salva viața. Iata ce investigații medicale trebuie să faci în funcție de vârstă
Între 20 și 30 de ani. Este bine să faci analize de sânge și de urină. Astfel afli daca nivelul colesterolului este în limite normale, dacă ai probleme cu tiroida, dacă ai probleme localizate la nivelul ficatului sau dacă îți lipsesc anumite vitamine.
Urocultura este importantă deoarece ajută la depistarea unor boli intestinale și chiar a cancerului. Aceste analize se fac o dată pe an. Și, în cazul în care apar valori care nu sunt normale, atunci analizele se vor repeta la 3 luni sau la 6 luni.
Examenul ginecoloigic este, de asemenea, important. Femeile, chiar dacă au sau nu au activitate sexuală, trebuie să meargă la giecolog pentru a face testul Babes-Papanicolau si pentru un test de secreție vaginală. Femeile care sunt active sexual trebuie să meargă la ginecolog, pentru a afla dacă suferă de boli cu transmitere sexuală.
Vizita la stomatolog trebuie să se afle pe lista priorităților. Este bine să se curețe tartrul, să fie verificat smalțul dinților, astfel încât să se evite problemele.
Află ce analize trebuie să faci dacă ai între 30 și 40 de ani
Între 30 și 40 de ani se fac analizele de sânge și de urină. De asemenea, femeile trebuie să meargă la ginecolog. Și, pe lângă analizele care se fac între 20 și 30 de ani, și care se vor repeta la 30-40 de ani, se va face și testul HIV.
Ecografia tiroidiană este, de asemenea, importantă. Asta pentru că șansele să apară problemele hormonale sunt mai mari după vârsta de 30 de ani, mai ales după o sarcină. Examenul stomatologic este indicat. La fel si ecografia abdominală, în timpul căreia se vor observa eventuale tumori. Și, nu în ultimul rând, trebuie făcut și un examen oftalmologic. De asemenea, trebuie ținută sub observație tensiunea arterială.
Între 40 și 50 de ani se fac testele de sânge și urocultura, dar și electrocardiograma, astfel încât să se observe apariția unor probleme cardiace. Testul HIV trebuie făcut, la fel și examenul oftalmologic, cel ginecologic, cel stomatologic, mamografia, ecografia abdominală.
Persoanele care au peste 50 de ani trebuie să facă teste de sânge, urocultura, examenul ginecologic, cel stomatologic, colonoscopie (se repetă la 3-5 ani). De asemenea, se vor face teste precum: ecografie abdominală, ecografie tiroidiană, teste de memorie, conform andreilaslau.ro.