Connect with us

Revistateo.ro

Online

Anca Pandrea a vorbit despre problemele ei de sănătate

Anca Pandrea a vorbit despre problemele ei de sănătate, dar și despre momentul în care se va întâlni cu Iura în Ceruri.

„Nu s-a întâmplat nimic cu drepturile de autor. Fiul lui beneficiază de drepturile de autor. Eu am reuşit să îi fac bustul, m-am zbătut cum am putut. Am făcut singură. Tot singură am grijă de mormânt.

Anul trecut am făcut un serial de 10 episoade. Am avut rol principal eu şi Eugen Cristea. Mi-e dor să joc, dar cred că mi-ar fi foarte greu. Este lângă mine şi ştiu că mă sprijină, dar mi-ar fi foarte greu fără puiul meu.

Financiar nu comentez niciodată, consider că este treba mea şi a lui Iura cum mă descurc, cu medicamente, cu aia, cu mâncarea câinilor, dacă nu aş putea să iau legătura cu Iura să vorbesc cu sufletul meu, probabil că mi-ar fi greu, mi-ar fi foarte greu, atunci de-abia aş fi singură.

Prieteni am, dar nu e acelaşi lucru. Avându-l pe Iura nonstop şi vorbind cu el de la ora 24 până la ora 4. Am stat pe oxigen trei luni, am insuficienţă cardiacă, am însuficienţă pulomară, ulcer, toate sunt de gradul trei.

CITESTE SI: Cristi Brancu a spus adevărul despre starea de sănătate a Ionelei Prodan: „Am vorbit cu ea la telefon”

Mai e ceva… pac! Al patrulea e definitiv! Nu le iau în seamă! Dacă le iau în seamă atunci ce-i spun lui Iura? Nu mă doare nimic, puiul meu!”, a spus Anca Pandrea.

Anca Pandrea a fost internată în luna martie în spital

Anca Pandrea a ajuns de urgenta la spital pe 14 martie, exact in ziua in care Iurie Darie ar fi implinit 88 de ani.

Anca s-a simtit rau si, in ciuda recomandarilor medicilor, a refuzat internarea pentru a nu lipsi de la cimitir in ziua in care Iurie ar fi implinit 88 de ani.

Femeia a fost luata cu salvarea de acasa in preajma zilei in care il comemora pe sotul ei, fostul mare actor Iurie Darie.

“Mi-a fost rau acum doua zile. Nu m-am internat, am stat cu niste perfuzii. Avand insuficienta pulmonara si cardiaca, nu am voie sa ma obosesc.

Nu o mai am langa mine pe doamna care ma ajuta in casa, pentru ca va naste si am ramas singura.

Am dat cu aspiratorul, cu mopul si nu mai puteam sa respir. Am sunat-o pe prietena mea, Elena Iordache, care s-a intors de la Bruxelles, sa luam o salvare ca nu mai pot sa stau”, a declarat actrita de teatru pentru Libertatea.ro.

Site-ul antena3.ro scrie ca actrita si-ar fi facut deja testamentul si i-ar fi spus insotitoarei ca ii lasa mostenire toate hainele care ii plac.

Asta s-a intamplat cand a avut tensiunea foarte mare, in ajunul zilei de 14 martie, ziua lui Iura, asa cum il alinta pe fostul sot.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Online

To Top