Staruri
Andreea Bălan este însărcinată pentru a doua oară! Când va deveni din nou mamă
Andreea Bălan este în culmea fericirii. În mai puțin de cinci luni, artista va deveni mamă pentru a doua oară. Andreea, care mai are o fetiță cu soțul său, George Burcea, este pregătită să aducă pe lume al doilea bebeluș.
La începutul lunii martie, vedeta și soțul său se pregătesc să îl cunoască pe noul membru al familiei.
Citește și: Andreea Bălan și George Burcea nu sunt căsătoriți. De ce?
„Eu cred foarte mult în legea de atracție, și chiar înainte să văd filmul „The Secret” și să citesc cartea, îmi proiectam tot timpul obiectivele, chiar dacă nu știam neapărat cum să ajung la ele, până într-un moment în care găseam drumul și le atingeam.
Fie că a fost în carieră, number one, fie că au fost concertele, fie că a fost o casă, fie că a fost un tată bun pentru copiii mei și un soț iubitor. Acum patru ani, mi-am făcut o listă și am scris pe ea, printre altele, că vreau ca în următorii doi ani să întâlnesc un bărbat cu care să am doi copii, să fie iubitor, fidel, înalt (râde), și după doi ani, recitind lista, deja aveam soțul și un copil.
Atunci am refăcut-o și am scris că vreau încă un copil în următorii doi ani. Și uite că se îndeplinește. Sunt însărcinată în cinci luni, noul bebe o să apară în viața noastră la începutul lunii martie”, a spus Andreea pentru unica.ro.
Andreea nu a dezvăluit dacă va fi fetiță sau băiețel
Aceasta nu a dezvăluit, însă, dacă bebelușul va fi fetiță sau băiat. Dar este pregătită pentru următorul copil cu multe hăinuțe de la Ella Maya, în cazul în care va fi fetiță.
Citește și: Andreea Bălan, cea mai bună cură de slăbire: „Cred că sunt mai slabă cu un kg mereu”
La fel ca la prima sarcină, Andreea va naște tot prin cezariană. Pentru că prima sarcină și venirea pe lume a Ellei au învățat-o foarte multe lucruri, Andreea a planificat totul în cele mai mici detalii și este mai pregătită ca oricând pentru viața cu doi copii mici.
Pe 9 octombrie 2016, Andreea a devenit mamă pentru prima dată. Înainte de a fi cu George Burcea, aceasta a avut o relație de mai mulți ani cu artistul Keo.
În 2015, artista a început o relație cu George, iar în anul următor, cei doi au dat marea veste.