Stiri
Andreea Marin: „Pastele nu va fi cum mi-am dorit”
Andreea Marin trece prin momente grele. Toata lumea o cunoaste pe vedeta pentru actiunile umanitare, pentru sufletul imens care iese la iveala de fiecare data cand cineva are nevoie de ajutor. Pentru fosta prezentatoarea a Surprizelor, sarbatorile de Paste nu vor mai fi la fel ca pana acum.
„Pastele ca si Craciunul e dedicat familiei. Îmi pare bine să fiu alături de cei dragi deşi unii dintre ei nu mai sunt şi nu va fi întocmai paştele pe care l-am visat anterior dar ne vom gândi şi la mama, şi la tata, şi vom aprinde o lumânare şi pentru sufletul lor”, a declarat recent Andreea Marin la Antena Stars.
Cauza mortii tatalui Andreei Marin
Andreea Marin si-a pierdut tatal in urma cu o luna, dupa ce a ramas fara mama cand era o copila. Iata ce postase vedeta pe Facebook imediat ce a aflat de vestea mortii parintelui ei drag: „„Acum câteva ore, sufletul şi sprijinul meu de o viaţă, Tata, s-a ridicat la cer, acolo unde sunt ingeri şi mama, şi bunicii mei şi atâţia oameni dragi ce s-au stins mult prea devreme… Tata a fost stâlpul meu de sprijin de la primul meu pas în viaţă, în momentele grele şi bune, necondiţionat, până în ultima clipă.
Nu aş fi aşternut aceste rânduri aici, dar nu ştiu cum altfel să îmi cer iertare faţă de mulţi oameni buni, de aici şi de la Dublin, ce mă aşteptau şi se bazau pe mine în aceste zile, iar eu nu voi mai putea să le fiu alături… Imi pare rău şi voi face tot ce pot să repar în viitor ceea ce trebuie să anulez astăzi. Duminica ar fi fost ziua de naştere a tatei, Dumnezeu să-l odihnească… Vă multumesc tare mult pentru înţelegere şi pentru liniştea de care avem nevoie acum…”