Arta nu trebuie

Ma uit la un film si ma gandesc, complet revolutionar si complet aiurea in acelasi timp: „E un film cu o distributie de-ti cad plombele, dar nu asta e tot ce-mi place, mai e ceva. Cred ca e ceea ce oamenii numesc bine facut.”

Cum ne suna, despre un film, nu-i cam gastronomic? „Da, e bine facut, domnule, se vede mana regizorului…” Pffff…. Iarasi, calculez in minte cati barbosi fara convingeri si cate doamne fara frontiere ne defileaza in ochi, spunandu-ne ca un film e prost si ca altul „merita vazut”. Eu de unde sa stiu ca meritavazutul tau e la fel cu al meu?

Nu incercand sa nu pun bariere inainte de concluzii personale, oare? Termin un film cu De Niro si ma gandesc la aia care l-au facut si care au stat pe urma cateva zile cu inima in gat sa vina infularatii cu matase sa le zica ce-a iesit.

Nu va apuca o revolutie in minte, gandindu-va ca, vorba tuturor artistilor din lumea asta, „arta nu trebuie sa faca nimic”, ca vorba lui Celibidache, e drumul minunat catre libertate, libertatea insasi?

Si cati infularati care n-au confirmat vreodata pot faca si sa desfaca gustul celor mai putin sceptici? Haideti sa facem altfel: ne alegem mentorii artistici, ii ascultam, la tinerete, iar apoi ii depasim si-i iubim. Cat despre criticii de arta care n-au facut arta, ii respect fix ca pe tinerii comentatori sportivi cu tensiune 22.