Inedit
Avea numai 425 de grame la nastere, iar medicii nu i-au dat nici macar o sansa: „Am avut credinta”
Atunci cand Roderika Moore era insarcinata in 20 de saptamani, doctorii i-au spus cu ingrijorare ca are presiunea sangelui foarte mare si o cantitate uriasa de proteine in urina.
„Toata lumea s-a panicat”, a dezvaluit femeia in varsta de 25 de ani, care a fost transferata de urgenta la alt spital.
„A trebuit sa fiu transferata la un alt spital si mi s-a spus ca trebuie sa il nasc pe bebelusul meu foarte repede”, a mai spus ea.
Imediat dupa ce a ajuns la cel de-al doilea spital, Rodericka a fost diagnosticata cu preeclamsia. Aceasta boala este o complicatie care se manifesta, incepand cu saptamana 20 de sarcina. Cauza acesteia este dezvoltarea defectuoasa a vaselor de sange care au rolul de a transmite nutrientii la fat.
Avea numai 425 de grame la nastere, iar medicii nu i-au dat o sansa: „Am avut credinta”
In compensare, apare hipertensiunea (peste 140/90 mm Hg, in special cresterea tensiunii diastolice), iar sangele gravidei este impins cu mai multa forta spre placenta. Boala se manifesta mai frecvent in a doua jumatate a sarcinii, cu precadere in ultimile saptamani inainte de termen.
In saptamana a 15-a de sarcina, le-a spus prietenilor sai sexul bebelusului si a organizat o petrecere pentru a le spune ca va avea un baietel pe care il va chema Amari.
Femeia care mai are un baietel in varsta de 1 an s-a speriat in momentul in care medicii i-au dat diagnosticul ingrijorator, mai ales ca nu stia daca va supravietui copilul.
In cea de-a 22-a saptamana de sarcina, medicii i-au spus femeii si sotului ca trebuie sa aduca pe lume imediat copilul, altfel nu va supravietui.
„Mi-au spus ca vor face tot ce vor putea, insa doar dupa 25 de saptamani de sarcina ar putea sa imi spuna ca va avea o sansa de supravietuire”, a mai spus femeia pentru People.
Desi au incercat sa o tina in spital pana in a 24-a sapramana de sarcina, Rodericka a dezvoltat sindromul Hellp, care era o complicatie a preclamsiei, asa ca medicii l-au adus pe lume pe micutul Amari.
Acesta avea numai 425 de grame cand s-a nascut.
„Medicii nu au crezut ca va supravietui peste noapte. Insa eu am avut credinta. Fiecare zi a fost un miracol”, a mai spus ea.
Citeste si: Unde se afla statuia ingerului negru si ce patesc oamenii care o ating
Timp de 120 de zile, bebelusul a stat la terapie intensiva, unde a fost supus mai multor operatii, iar acum are 8 luni si continua sa creasca si sa ii incante pe parintii sai. Amari cantareste acum 5 kilograme si este un copil extrem de fericit.