Inedit
Avem motive de îngrijorare? Internetul vuiește că SÂMBĂTĂ va avea loc un MARE CUTREMUR. Care sunt semnele
Internetul vuiește de câteva zile, dar mai ales în ultimele ore, că un mare cutremur va avea loc în România.
E greu de înțeles de unde această pasiune morbidă, această așteptare pentru catastrofă. Poate fi vorba de fricile noastre normale până la urmă, dar și despre obsesii. Cert este că fum fără foc nu iese.
Conform seismologilor japonezi, există câteva semne care anunță un seism majore. Se crede că cele mai multe cutremure mari au avut loc în momentul în care Luna s-a aflat în faza de Lună Plină sau Lună Nouă.
Experții români nu susțin cu tărie aceastp teorie, însă clarvăzătorii de pe plaiurile mioritice precum Maria Ghiorghiu cred altceva.
Cercetătorii japonezi au studiat cutremurele și au descoperit că 9 dintre cele mai mari 12 cutremure a căror magnitudine a fost de peste 8,2 grade au avut loc când luna se afla într-una din cele două faze, ori era plină, ori era lună nouă.
„Există o anumită distanţă în timp, egală pentru toate. Urmează ca marele cutremur să fie după 2040. Asta este. Există o realitate fizică. Dacă socotim 64 de ani de la cutremurul din 1977 rezultă 2041. Acesta este marele cutremur care poate fi în Vrancea.
Nu o spun eu, asta rezultă din calcule. Nu poate fi un cutremur mai devreme, dar nu aş vrea să fiu director atunci la institutul pe care îl conduc acum”, a spus Gheorghe Mărmureanu anul acesta.
Şi clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu a vorbit despre un mare seism: „07 aprilie 2018, ora 19:12! Dragii mei, Tot în această dimineață, trează fiind, mai stăteam în pat cu ochii închiși și, astfel, văd dragilor cum se formează un vârtej mare înspre Sud-Est!
În urmă cu doi ani a prezis tragedia din Colectiv. Acum, Maria Ghiorghiu spune ASTA
Vedeam o apă mare în noapte, iar, în apă, vad cum se formează cu o mare repeziciune un VÂRTEJ imens, un vârtej care se forma în ordinea corectă a acelor de ceasornic.Aud un glas care-mi spune: „Ciclon!”
Dragii mei, vom auzi de acest CICLON și de un CUTREMUR intens. Doresc să vă mai spun că, în același timp în care CICLONUL se forma, vedeam cu PĂMÂNTUL se cutremura puternic. Vom auzi dragilor de un CUTREMUR mare și de un CICLON puternic. Unde anume se vor produce acestea și când, eu nu știu a vă spune; nu mi s-a descoperit”, a scris Maria Ghiorghiu pe blogul personal.
Iată câteva sfaturi pe care trebuie să le urmaţi în caz de cutremur:
1. Dacă vă aflaţi în casă, rămâneţi acolo. Staţi departe de ferestrele care se pot sparge şi nu fugiţi pe scări! Scara este cea mai vulnerabilă parte a unei clădiri şi prezintă cel mai mare risc de prăbuşire.
2. Dacă sunteţi pe stradă, îndepărtaţi-vă de clădiri, semafoare şi fire electrice. Dacă vă aflaţi în maşină, încercaţi să trageţi calm pe dreapta şi să vă adăpostiţi lângă autoturism.
3. Oamenii care se bagă sub birouri sau mese, sunt întotdeauna zdrobiţi când se prăbuşeşte clădirea. Nu fugiţi pe uşă! Nu săriţi pe fereastră şi nu utilizaţi liftul!
4. Aproape toţi cei care se aşează sub tocul unei uşi sunt ucişi. Dacă stai acolo, rişti să fii strivit ori de tavanul ce se prăbuşeşte şi mişcă odată cu el şi tocul, ori chiar de toc în sine.
5. Obiectele mari, gen dulapuri sau canapele lasă lângă ele un spaţiu gol, atunci când tavanul sau peretele ori altă construcţie se dărâmă. Ghemuieşte-te lângă obiectele care lasă un gol lângă ele.
6. Dacă sunteţi într-un mijloc de transport în comun sau în tren, staţi pe locul dumneavoastră până se termină mişcarea seismică. Conducatorul trebuie să oprească şi să deschidă uşile, dar nu este indicat să vă îmbulziţi Ia coborâre sau să spargeţi ferestrele.
În metrou, păstraţi-vă calmul şi ascultaţi recomandările personalului trenului, dacă acesta s-a oprit între staţii în tunel, fără să părăsiţi vagoanele.
7. Dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, cinematograf, biserici, stadion, săli de şedinte) nu alergaţi către ieşire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm şi liniştiţi-vă vecinii!
8. După trecerea pericolului, e important să luaţi legătura cu rudele pentru ca ele să ştie că sunteţi în siguranţă.