Inedit
Bobbi Kristina s-a trezit din comă. Verdictul medicilor
Fiica lui Whitney Houston şi a lui Bobby Brown, Bobbi Kristina Brown, a dat semne de recuperare şi a ieşit din comă, confrom unei declaraţii făcute de tatăl ei, în timpul unui concert.
CITEŞTE ŞI: Fiica lui Alec Baldwin, internată la dezalcoolizare
„Astăzi pot să vă spun, Bobbi s-a trezit. Acum mă priveşte”, a spus rapperul Bobby Brown în timpul unei reprezentaţii susţinute în Texas, informează Reuters. „Mulţumesc tuturor care au sprijinit-o pe Bobbi Kristina. Dumnezeu a auzit rugăciunile voastre”, a spus artistul la finalul concertului.
De aici au pornit o serie de declaraţii în contradictioriu, începnd cu cele ale avocatului artistului, Chritopher Brown, care a afirmat: „Medicii au spus că ea (Bobbi Kristina, n.r.) va avea o viaţă lungă. Cu toate acestea, Bobbi Kristina începe în aceste zile un proces de reabilitare, iar calitatea vieţii sale nu va putea fi cunoscută în următorii ani.”
O altă declaraţie menită să contrazică cele spuse de Bobby Brown vine din partea soţiei rapperului, care spune că acesta era mult prea încântat în acel moment şi a cam exagerat.
„Este încurajat de micii paşi spre recuperare pe care Bobbi Kristina i-a făcut de când a fost spitalizată. A ieşit de la terapie intensivă, a deschis ochii şi a început un proces de reabilitare care va fi îndelungat şi dificil”, a spus Alicia Etheredge-Brown.
În acelaşi timp, sora lui Bobby Brown scria pe Facebook despre Bobbi Kristina că „s-a trezit şi nu mai este conectată la sistemele de menţinere a funcţiilor vitale”.
Cu toate acestea, Cissy Houston, bunica lui Bobbi Kristina, declara pentru TMZ.com că nepoata ei încă nu reacţionează la stimulii externi.
„Întâlnirea cu medicii şi înţelegerea faptului că ea va putea să trăiască toată viaţa în această stare m-au întristat profund”, a spus Cissy Houston.
„Tocmai m-am întors de la spital, am vizitat-o pe nepoata mea Bobbi Kristina. Ea nu se mai află în comă indusă, dar medicii i-au făcut o traheotomie şi, potrivit explicaţiilor lor, ea a suferit leziuni cerebrale globale şi ireversibile şi este în continuare în stare de inconştienţă”, a mai adăugat Cissy Houston pentru TMZ.com.