Stiri
Breaking News: ULTIMUL geniu al lumii a MURIT! Lumea întreagă este șocată de dispariția omului care a revoluționat viața omenirii
Stephen Hawking a murit. Geniul avea 76 de ani. – Astrofizicianul britanic Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat un purtător de cuvânt al familiei, citat de agenţiile internaţionale de presă.
El a încetat din viaţă în linişte la locuinţa sa din Cambridgew în primele ore ale zilei de miercuri.
Stephen Hawking, unul din cei mai cunoscuți fizicieni și cosmologi contemporani, profesor la Universitatea Cambridge, a decedat la vârsta de 76 de ani, a anunțat familia acestuia, relatează presa internațională.
„Suntem profund întristați de decesul astăzi al iubitului nostru tată”, au transmis Lucy, Robert și Tim, copiii regretatului fizician.
„A fost un mare om de știință și un om extraordinar a cărui activitate și moștenire va dăinui timp de mulți ani”, se mai afirmă în comunicatul emis de familia lui Stephen Hawking.
Familia a lăudat „curajul și persistența” fizicianului, adăugând că „inteligența și umorul” acestuia au inspirat oameni din întreaga lume.
Fizicianul s-a stins din viață în linişte la locuinţa sa din Cambridge în cursul dimineții de miercuri.
Cine a fost Stephen Hawking? – Stephen Hawking a murit
Studii
Stephen Hawking s-a născut în ziua când se împlineau 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei. Și-a făcut educația la St. Albans School (Hertfordshire) și la University College(Oxford). În 1962 – la vârsta de 20 de ani – obține titlul de Doctor în Fizică la Trinity Hall din Cambridge, unde își începe activitatea didactică și științifică.
Lupta cu boala și infirmitatea
În 1963, la vârsta de 21 de ani, Hawking observă pentru prima dată o slăbiciune a mușchilor. În urma unui examen medical, se constată o boală progresivă de neuron motor, afecțiune cunoscută sub numele de Scleroză laterală amiotrofică. I se dau maximum 2 ani de trăit. Hawking nu cedează, continuă să lucreze, în ciuda agravării continue a invalidității. Se căsătorește în 1965 cu Jane Wilde (divorțând ulterior, în 1995, după o separare ce dura din 1990), și va avea trei copii. Paralizia progresează și, cu timpul, devine complet imobilizat, își pierde vocea și este constrâns să comunice cu ajutorul unui computer sofisticat (conceput special pentru el de un prieten), care poate fi controlat cu mișcări ale capului și globilor oculari, la o viteză de cincisprezece cuvinte pe minut. Infirmitatea nu îl poate împiedica să își continue activitatea didactică și științifică. În 1995 se căsătorește din nou, cu Elaine Mason.
În data de 20 aprilie 2009, Universitatea Cambridge a declarat că Hawking este „foarte bolnav”, și a fost internat la spitalul Addenbrooke. A două zi s-a declarat că starea lui este stabilă, dar pentru observație și o recuperare integrală, este în continuare ținut la spital.
Activitatea științifică
Principalele domenii de cercetare sunt cosmologia teoretică, relativitatea generală și mecanica cuantică. În anii 1965-1970 elaborează un model matematic asupra originii și evoluției universului în expansiune, din momentul „marii explozii” inițiale („The Big Bang”) și întreprinde studii asupra relației dintre găurile negre din univers și termodinamică. Cercetările sale l-au dus la concluzia că aceste găuri negre au o durată de existență limitată, constituirea unor perechi de particule-antiparticule virtuale ducând la o „evaporare” treptată a acestora sub forma radiației Hawking. Mai târziu, revine asupra acestei teorii, admițând că radiația se produce indiferent de procesul ce are loc înăuntrul unei găuri negre, reprezentare ce contrazice regulile mecanicii cuantice, teorie cunoscută sub numele de paradoxul informațional al găurilor negre. La Conferința Internațională asupra Relativității Generale și Gravitației din 21 iulie 2004, care a avut loc la Dublin, Hawking a emis ideea că găurile negre ar putea transmite, într-o manieră deformată, informații asupra întregii materii pe care au asimilat-o.
Foarte populare sunt cărțile sale de popularizare a științei, pentru nespecialiști: A Brief History of Time, 1988 (publicată în limba română sub titlul Scurtă istorie a timpului, 2004), Einstein’s dream, 1993 (Visul lui Einstein și alte eseuri), The Universe in a Nutshell, 2001 (Universul într-o coajă de nucă, 2004) și A briefer history of time, în colaborare cu Leonard Mlodinow, 2005 (O mai scurtă istorie a timpului).
În data de 1 octombrie 2009, Universitatea din Cambridge declară că: În joia aceasta celebrul fizician și cosmolog predă la celebra „Catedră Lucasiană de Matematică” a Universității.
Stephen Hawking a construit un calculator la vârsta de șaisprezece ani, folosind piese de schimb.
Premii
- Fellow of the Royal Society din 1974
- Companion of the Order of the British Empire din 1982
- Medalia de Aur din partea Roiyal Astronomical Society 1985
- Premiul J. E. Lilienfeld de la American Physical Society 1999
- Medalia de aur Papa Pius al XII-lea, decernată de Vatican în 1975
- Membru al Academiei Pontificale de Științe din 1986, deși teoriile sale nu sunt întru totul de acord cu interpretarea religioasă a creației lumii
- Premiul Wolf pentru Fizică, împreună cu Roger Penrose, în 1988