Blog
Cainele nu pleacă de la dumicatura, pleaca de la aruncatura
Îmi amintesc fără plăcere de unul dintre șefii mei din tinerețe, când totul era serele, se dădeau lucruri pe dolari, unii chiar mai țin minte, o poezie intreaga. Știu, începe prost. dar adevărul asta e: șefii mei au fost, măcar în capul meu, mai deștepți decât mine. Nu și ăsta despre care vă povestesc.
Ceilalți au știut cum să mă ia, cum să mă învârtească pe degete, cum să mă încurajeze când nici Sfântul Duh n-ar mai fi dat doi bani găuriți pe mine. Dar nu așa fac cei mai mulți?:)
Acum îmi amintesc fără plăcere de el. Mai avea și senzația că e spritiual, repetandu-ne până când presimțeam momentul zilei în care urma s-o servească : „Băi, să țineți minte de la mine! Câinele, de la măcelărie, nu pleacă!” Cu pauze dramatic construite o zicea, să se pătrundă lumea de intensitatea și morala replicii lui hamletiene. Adevărat e că nu-mi plăcea omul. Și mai adevarat e însă că nu am înțeles niciodată vorba asta. Cum naiba să nu pleci de la un loc unde te simți înfiorător, numai pentru că-ți asigură o bucățică de ceva, orice? Păi, ce facem cu respectul, cu bucuria de a te duce la serviciu, ce facem cu întâmplarea fericită de-a ne revedea, altfel și mai interesant, în fiecare zi? Cum e?
Auzi tu, îmi ziceam, câinele de la măcelărie nu pleacă. Sigur, dacă interpretăm, e posibil, dacă nu pui virgula unde trebuie. Câinele de la macelarie. Îngrozitor. Refuz să mă mai gândesc la zicerea în șine și la imaginea pe care mi-o proiectează. Mă amuză, întrucâtva, dar am obiceiul ăsta imbecil de a-mi imagina lucrurile pe care le aud.
Azi, însă, am înțeles. Și m-am aruncat pe hârtie și creion, să nu cumva să uit să vă spun. Vorba corectă, să știți de la mine, e
„câinele nu pleacă de la dumicatură, pleacă de la aruncătură!” Așa, da! Așa e explicabil! Adică și dumicatul, dacă mi-l arunci în față, devine e jignire, o ofensă, mă îndeamnă la frondă, la apostare,
Ce mai mulți dintre prietenii mei sunt angajați. Simpli, fără farafastâcuri. Și nu se plâng, în majoritate, de lefuri sau de sistem, nici măcar de contexte. Știți ce-i deranjează? Lipsa de respect. Aroganța celor care cer o copie xerox fără „te rog”. Așa că, până la urmă, rămâne să se-nțeleagă că toată treaba stă în viteza cu care vine dumicatul. Asta și…punctul lui de aterizare!
15 Comments
Leave a Reply
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Paul
2013-06-07T16:03:24+03:00 at 2013-06-07T16:03:24+03:00
Ai foarte mare dreptate. Asta conta cel mai mult și pentru mine la locul meu de muncă, să nu fiu privit ca și un câine. Să nu te scuipe superiorul din priviri cu o aroganță dată doar de poziția lui superioară, altfel nu știa să lege două cuvinte. Da, asta contează cel mai mult, respectul, bucuria de-a te duce la serviciu, lucrurile alea care nu te fac să crezi că viața ta e o pierdere totală. Să te simți apreciat și respectat.
Paulina
2013-06-07T16:06:36+03:00 at 2013-06-07T16:06:36+03:00
Draga Teo, „m-am bucurat” si eu de asemenea sefi. A fost groaznic :))) La vremurile acelea(cind s-a intimplat ), n-am putut gasi alta scuza-pentru „prestatia” lor-, decit ca, au ajuns patroni(sefi), dintr-o grava eroare. :)))Dureros este ca, inca ajung patroni multi indivizi care, n-au alte bagaje decit smecheria, trufia, grandomania si, nu in ultimul rind, care n-au nici o treaba cu domeniul in care functioneaza.
Diana
2013-06-07T16:18:24+03:00 at 2013-06-07T16:18:24+03:00
Buna asta, chiar foarte buna.
Sa nu te deranjeze faptul ca munca iti este subestimata (daca intradevar este asa) dar sa te deranjeze la culme faptul ca politetile lipsesc in peisaj.
an
2013-06-07T16:53:22+03:00 at 2013-06-07T16:53:22+03:00
fff frumos, adevarat si trist pt ca „sefi” uita sa fie oameni, uita ca nu au fost intotdeauna sefi si mai ales ca nu o sa fie intotdeauna sefi…
Suzana Black
2013-06-07T17:50:41+03:00 at 2013-06-07T17:50:41+03:00
Pe cei care reusesc sa plece de la aruncatura, ii felicit si invidiez. Imi vine in minte poezia lui Labis „maninc si pling. Maninc.” Inghit din lipsa de incotro, aruncaturile cuiva de care momentan depind. Depind pentru ca a stiut sa ma suceasca sa ramin fara bani, prieteni, familie, doar aruncaturi. Dar trebuie sa subliniez, e normal sa fie o replica HAMletiana, doar era vorba despre ciine, nu? 😉
florea leonte ioan
2013-06-07T17:52:15+03:00 at 2013-06-07T17:52:15+03:00
Adevarat graiesti!
Rosoga Letitia Simona
2013-06-07T19:28:22+03:00 at 2013-06-07T19:28:22+03:00
Sti Teo mergeam la o sala de sport!Intr o zi am avut odiscutie cu administratorul referitoare la felul in care se poarta cu angajatii!MI A SPUS CA EL VEDE IN ANGAJATI MESE , SCAUNE ORICE!!!!!!!VORBEAM DE ANGAJATI DECI!!!!ERAU NISTE OBIECTE PENTRU EL CARE TREBUIAU SAaduca doar bani!!!A DOUA ZI MI AM ANULAT CONTRACTUL SI NU AM MAI DAT PE ACOLO!!!!!!!
sanda
2013-06-07T21:56:00+03:00 at 2013-06-07T21:56:00+03:00
Apai daca e s-o iei direct, ia sa ne uitam cam CINE e patron majoritar? Fara discriminare, evident sunt si domni la caracter si educati si cu cursurile de managementul „dictaturii” la zi. Dar 89,99% sunt cei care nu se uita in dreapta si-n stanga ci dau cu barda-n Dumnezeu si cu biciu-n angajati. Mai e ceva de zis? DA : despre acei patroni complexati la CV ca n-au studii dar au bani si care au subalterni cu studii superioare. Fereasca-te Sfantul cum isi aroga ei superioritatea finaciara si iti cocoseaza „n-am incotro-ul” pentru…Cum ziceai, Teo? Pentru ca „cainele de la macelrie nu pleaca.”. Nu pun virgula.
MIMI TOADER
2013-06-08T00:18:04+03:00 at 2013-06-08T00:18:04+03:00
Da.Tot de la un fost şef am auzit şi eu replici de genul. Da, sunt cică sunt oameni. Am o vorbă: Toţi ne naştem oameni, dar prea puţini rămân. Lipsa celor şapte !, Banii, bani care-i dezumanizează pentru că nu au caracter! Sunt lipsiţi de cele dumnezeieşti, de legile nescrise ale firii omeneşti. Mamaia mea avea o vorbă:” N-au nici-un Dumnezeu , mumă.” La olteni, vorba pe care o spui matale, doamna Teo, e aşa” Câinele nu fuge de bucături, ci de zburături.” Până şi câinele o ia la sănătoasa, cunoscut fiind pentru obedienţa lui…Eu am luat-o la sănătoasa, numai după două luni. L-am zărit din întâmplare într-o zi, şi mi s-a făcut rău, fizic. Din păcate, ştiu multe femei capabile, foste colege, care îi dau clasă, profesional, şi care, încă lucrează pentru un astfel de monstru.Dureros de adevărat!
RuTHaL
2013-06-08T03:43:56+03:00 at 2013-06-08T03:43:56+03:00
Cel mai aiurea e atunci când un coleg devine șef si, după ceva vreme, observi cum i se tasează parcă vertebrele de la ceafă și simți cum devine superior in capul lui si in lumea ta… Eu am lucrat intr-o fostă regie autonomă, unde se reinventaseră si se reciclaseră toate modelele școlite pe vremea lu’ Ceașcă. Patru ani am lucrat acolo; câte caractere si temperamente, tipologii si bolnavi de putere … bani si curvăsăreală … am întâlnit, facandu-le inventarul anual de bunuri mobile, nu as fi avut ocazia sa observ intr-o viață de om… De la securiști cosmetizati pâna la prostanul de nepot al unei matuși de văr al șefului de secție proaspăt nașit de unul dintre directori … Ha! Mă faci să râd cu o pohtă nebună, când îmi aduc aminte de unde am plecat. De la ” Ascultă, fetițo!” pâna la „E coadă la poartă la angajări!” … le-am auzit pe toate. Tu vorbești de respect, de „te rog” … Ce film e ăsta? … Sau ” Știți, domnule director, am făcut si eu cerere să trec pe postul care tocmai s-a eliberat și pregătirea mea in domeniu se pliază mai ales ca e an de criză și știu că nu se fac angajări…” Ce să mai vorbim … Dacă nu erai pila cui trebuia și nici nu dadeai cu … ma-nțelegi anume părți anatomice… mureai cu respectul pe buze…
Aștept să descopăr și printre străini șefi școliți la școli de șefi și apoi să imi fac o părere despre cât de buni sau mai puțin buni sunt ai lor comparativ cu ai noștri..
PS
Cel mai greu este atunci când câinele e constrâns, de alte circumstanțe, sa rămâie cu dumicătura și cu toată alergatură, și in situația asta sunt mai toți …
Cu drag,
DANA
2013-06-08T11:30:43+03:00 at 2013-06-08T11:30:43+03:00
Din pacate sunt din ce in ce mai multi astfel de sefi.Este foarte adevarat ca si noi contribuim la acest fel de comportament tolerandu-l.
Simona
2013-06-08T21:49:57+03:00 at 2013-06-08T21:49:57+03:00
RESPECTUL!!!!!!….Respectul….ce-o fi atat de greu sa dai si sa oferi respect ?!!…sa dai un :-Buna ziua!..sa spui un :-Va rog…si Multumesc?!…Imi vin in minte atatea exemple,situatii,stari incat m-apuca bataiala …..Da! iei atitudine,te revolti,ceri-din pacate-respect pentru ca oferi respect si esti satul sa mai pleci capul numai pentru ca ti se spune:-Usaaa!!! Daca nu-ti convine.-zbori.!!..te uiti in jur si…capete plecate care mai ieri incitau,sustineau,se revoltau pe dupa colturi. Esti singur….si pleci iarasi capul…..muncesti,muncesti si cand sa spui-hop am sarit gardul-primesti lovitura de gratie din partea celui de dincolo de tejghea,acel ce se confunda cu tine in lumea lui cu capul plecat.
Ma-ntreb:-O fi atat de greu sa spui Buna ziua!,Va rog si Multumesc!??
Aceeasi cu drag,
Mihai
2013-06-08T21:53:07+03:00 at 2013-06-08T21:53:07+03:00
Din păcate, educația în ziua de azi a devenit, preponderent, opțională… salvarea de acolo vine, din educație… dar pe când?
Sărut mâna pentru frumoasa istorioară!!
Rodica
2013-06-09T17:55:24+03:00 at 2013-06-09T17:55:24+03:00
Da, pentru painea noastra cea de toate zilele am inghitit si inghitim multa lipsa de respect, uneori din partea sefilor directi dar de multe ori din partea indirectilor, a celor ce se voiau in locul primilor. Cel mai dureros a fost pentru mine cand am constatat la 42 de ani ca tatal meu personal ma trata fara respect ! Da, eram de 20 de ani pe picioarele mele, aveam o pozitie sociala buna si tata, ce fusese in armata, „ma executa 1-2 cand nu eram de aceeasi parere cu el, ma repezea si-mi replica „vezi de treaba ta, nu te obraznicii !!!” Asta pana intr-o zi cand la telefon m-a bruftuluit ca „am tinut-o prea mult pe mama la mine in vizita, cand ea trebuia sa fie deja acasa, sa-i dea lui sa manance !!!” El oltean, eu la fel, 100 %…s-atunci, eu, calma, l-am intrebat : „tata tu ai constatat ca eu te respect ?” …”Mda, a zis el !” Bun, tata, atunci te intreb cu maturitatea celor 42 de ani, „tu de ce nu ma respecti pe mine si uneori nici pe mama ??? Caci sa sti, tata, CA RESPECTUL TREBUIE SA FIE RECIPROC, EU TE RESPECT, ATUNCI RESPECTA-MA SI TU !” Apoi am inchis telefonul. Din acea zi, comportamentul tatei a fost cu totul altul, chiar daca mai avea mici izbucniri, erau mai mult tentative nefinalizate. Poate ca nu trebuia s-o fac pe motiv ca era tata dar, in sinea mea mi-am spus: „daca tatal meu nu ma respecta, atunci pot avea pretentii la altii ??” Din pacate ieri s-au implinit 7 ani de cand a trecut in nefiinta si totusi nu regret ca in ultimii lui ani de viata (15 cred) chiar m-am simtit respectata si „considerata”, cum spun oltenii, de tatal meu. Nu stiu daca am fost foarte coerenta dar am simtit nevoia sa spun toate acestea caci povestea m-a marcat dar, de atunci n-am mai permis nimanui sa nu ma respecte sau sa incerce sa n-o faca si am lucrat chiar la „parliment” Teo, unde cine poate, poate, cine nu… Desi este al nostru al „tutulor”, alesul are toate drepturile, tu „fonctionarul public” ai toate indatoririle si inca in plus ceva, caci tu ai munca, altii au sustinerea ! Numai bine si multa sanatate !
Ellena Mihaela
2013-06-11T16:39:55+03:00 at 2013-06-11T16:39:55+03:00
Creanga spunea ceva de genul (nu stiu daca citez corect) : „Stiu ca sunt prost, dar cand ies in lume, prind curaj.” Citind relatare despre”lume”, ma umplu de curaj, ca de respect m-au umplut altii! 🙂 Te pup, cu drag….