Stiri
Calendar ortodox septembrie – Ce trebuie si ce NU trebuie să faci în această lună
Calendarul ortodox prăznuiește pe data de 31 august așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului! Este un eveniment legat de Adormirea Maicii Domnului când, aşa cum se ştie, Sfântul Apostol Toma este dus în chip minunat, ca şi ceilalţi apostoli aflaţi departe, călare pe norii cerului la Ierusalim, pentru a o mai vedea încă o dată pe cea plină de Har. La Mănăstirea Putna are loc o slujbă în această dimineaţă, care este transmisă LIVE pe pagina de Facebook a instituţiei.
Calendarul ortodox prăznuiește pe 31 august așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului
Pentru că dorea să o mai vadă odată, au deschis mormântul şi nu au mai găsit sfântul ei trup. Maica Domnului i s-a arătat ca împărăteasă înconjurată de îngeri şi i-a dăruit Sfântului Toma brâul său ţesut de ea însăşi din păr de cămilă. Brâul s-a păstrat la Ierusalim până în anul 395 când a fost dus la Constantinopol de către fiul împăratului Teodosie cel mare, Arcadie, pe care Preacurata l-a salvat de la moarte sigură în timpul unei furtuni pe mare.
Brâul a fost aşezat cu multă evlavie într-o raclă aflată în biserica Maicii Domnului din cartierul Chalkoprateia, acolo unde se afla şi Sfânta Marahmă cu Chipul cel nefăcut de mâna omului. Racla a rămas închisă timp de 600 de ani, până când împăratul Leon cel Înţelept a cerut stăruitor patriarhului ca soţia lui bolnavă să se atingă de el.
Brâul Maicii Domnului a vindecat-o pe loc pe Împărăteasa Zoe
Cu procesiune şi rugăciuni Cinstitul brâu a fost dus la palatul imperial şi a fost aşezat pe pieptul împărătesei Zoe care s-a vindecat pe loc! Drept recunoştinţă, împărăteasa l-a împodobit cu fir de aur şi l-a aşezat din nou în raclă spre a fi păstrat în biserica din Vlaheme.
Tropar la Praznicul aşezării în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului
Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit prin naşterea ta cea fără sămânţă, Nestricată rămânând. Că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace cetăţii tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.
Calendar Ortodox septembrie 2019
La 22 ale lui Răpciune, este Macinica Foca, a treia sărbătoare a sfântului cu acelaşi nume – Foca, nume asociat în mentalitatea populară cu focul devastator pe care-l poate trimite; de aceea nu se lucrează în această zi, temându-se de foc. În 24 Septembrie sunt Teclele Berbecilor, sărbătorile de toamnă consacrate lupilor, care se păzesc cu străşnicie, căci sunt “rele” de foc şi de lupi, care pot da iama la berbeci şi oi.
La 29 Septembrie este Nunta oilor, ziua este numită Vara lui Mioi (Sân-Mihai), când se slobozesc arieţii (berbecii) în turma de oi pentru reproducere; se spune că, de cade ghinda înainte de Sân-Mioi, iarna vine curând.
CALENDAR ORTODOX SEPTEMBRIE 2019: 1 septembrie – Indictionul
La 1 septembrie este Indictionul, adică începutul Anului Nou bisericesc. La sate, această zi se ţine pentru roadele pământului, este zi de hram. Se spune că, după cum este această zi, aşa este tot anul: dacă dimineaţa este ploioasă, primăvara va fi ploioasă; dacă la amiază este frumos, va fi anul bun; dacă toată ziua este ploaie sau soare, tot anul va fi ploios sau secetos. Dacă ziua este posomorâtă, toamna va fi rea şi oamenii nu-şi vor putea strânge recoltele; dacă va tună în această zi, va fi toamna lungă. Puteţi citi mai multe despre “1 Septembrie – Indiction”
Sarbatori cu cruce rosie in Septembrie 2018 in calendarul crestin ortodox.
8 (†) Naşterea Maicii Domnului (Sâmbăta dinaintea Înălțării Sf. Cruci)
14 (†) Înălţarea Sf. Cruci (Dezlegare la ulei şi vin)
23 (†) Zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul; Sf. Cuv. Xantipa şi Polixenia
CALENDAR ORTODOX SEPTEMBRIE 2019: septembrie – Sântămărie Mică
În această zi se sărbătoreşte Naşterea Maicii Domnului, ziua este numită în popor Sântamarie Mică şi este perioada care marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei; după cum spune vorba populară “A trecut Sânta Marie; Spurcă cainii-n pălărie”, adică nu se mai poartă pălărie, se pun cuşmele. Acum încep să se ducă rândunelele… În această zi se fac praznice pentru răposaţi, iar cei fără de copii se spune că trebuie să meargă la biserică, să se roage pentru a primi şi ei prunci, cum au primit sfinţii Ioachim şi Ana. O zi înainte şi una după această zi, se zice că sunt Cercurile Sfintei Mării; superstiţia spune că cine lucrează în Cercurile Sfintei Mării va suferi de lovituri; gospodinei care lucrează acum i se va vărsa oală ce fierbe pe foc şi-i va arde copilul. De asemenea, există superstiţia că “e rău” de izbituri, de lovituri, de dureri circulare în jurul capului, dacă se lucrează în aceste zile.
CALENDAR ORTODOX SEPTEMBRIE 2019: 14 septembrie – Ziua Crucii
În această zi se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci ; este opusul Alexiilor de la 17 Martie şi reprezintă momentul când pământul se închide în preajma iernii, luând cu sine insectele, şerpii şi plantele care au fost lăsate la lumină de cu primăvara. În plan simbolic, această zi atrage interdicţia consumării alimentelor care poartă crucea: usturoi, nucă, peşte etc. În această zi, numită şi Carstovul viilor, e bine să se cheme preotul la vii şi pivniţe şi să se înceapă culesul viilor. În magia populară românească, aceasta este ultima zi în care se mai pot culege ierburi de leac pentru ritualurile şi practicile magice. Există superstiţia numită “strugurele lui Dumnezeu”; se zice că ultimul butuc de vie nu se culege, strugurii fiind lăsaţi că ofrandă lui Dumnezeu sau păsărilor cerului. Alte superstiţii de Ziua Crucii: flăcăii pun în buzunare busuioc, ca să-l joace la horă, să le poarte noroc, să fugă răutăţile de la ei şi să îi încununeze cinstea. Se spune că florile şi verdeaţa de pe crucea sfinţită la biserică sunt bune pentru “lăutoarea” capului (spălatul pe cap) şi pentru feritul casei de tunet şi fulger, dacă sunt puse la streaşină.