Ce să nu faci de Sfântul Procoavă, pe 1 octombrie

TRADITII SI OBICEIURI de 1 OCTOMBRIE- SFANTUL PROCOAVA sau SARBATOAREA PARULUI. Adevarul este ca, timp de veacuri, a avut loc un mixaj continuu intre fondul precrestin si crestin, semnificatia sarbatorii de pe 1 octombrie rezumandu-se, in cele din urma, la importanta pe care o aveau feluritele acoperitori (procovete) pentru oameni, in special pentru femei, scrie traditionalromanesc.ro.

De altfel, mai peste tot in spatiul romanesc sarbatoarea Procoavelor era socotita una a femeilor. Despre originalul sfant Procoava se credea ca Dumnezeu l-a sfintit printre primii, dandu-i sarcina de a …acoperi pamantul cu un prim strat de zapada (mai degraba, de bruma!); tocmai de aceea, fecioarele care duceau lipsa de par i se inchinau cu mare evlavie de ziua sa pentru a le … acoperi capul cu par, devenind, dupa credinta lor, mai placute flacailor care indeobste nu le bagau mai deloc in seama ! Speranta nemarturisita a acestor fete era ca astfel se vor marita mai curand, intelegand acum mai bine de ce fetele asteptau cu atata nerabdare ziua ,,sfantului” Procoava!

Deoarece esenta sarbatorii de duminica rezida in rugaciunile fetelor de a avea un par bogat si frumos, amintim, in continuare, cum era perceput parul, mai ales cel al femeii, in comunitatile arhaice.

Primul lucru care trebuie spus e ca a existat o mare grija pentru par, aceasta grija izvorand din convingerea omului de pe vremuri ca intreaga sa putere se afla in parul de pe cap sau in cel al barbii.

Astfel, se considera ca parul ramane in legatura cu trupul chiar si dupa ce a fost taiat, de aici interdictia categorica de a arunca parul, acesta trebuind neaparat sa fie ars; o cauza a acestei interdictii venea si din faptul ca o vrajitoare ar fi putut face mult rau avand asupra ei numai cateva suvite din parul cuiva.

Pe de alta parte, grija pentru par reiesea si dinspre asemanarea acestuia cu iarba socotita un fel de PAR AL PAMANTULUI, putandu-ne imagina cata grija aratau ierbii populatiile de agricultori si crescatori de animale.

In plan social, parul lung era un insemn al puterii, taierea sa semnificand sacrificiul sau capitularea. Parul fetelor mici, atunci cand tuns prima oara, era pus intr-o baliga sau la radacina unui pom, crezandu-se ca procedand asa va creste lung si frumos!

Fetele care vroiau sa le creasca parul mai repede foloseau la spalatul capului canepa si frunze de nuc furate; cele care doreau sa le creasca parul cat mai lung trebuiau sa-l unga cu untura de arici, in vreme ce, pentru a nu le cadea parul, fetele nu trebuiau sa-si puna pe caciula de baiat sau sa manance desletite.