Ce scrie pe crucea Mădălinei Manole

Mădălina Manole s-a sinucis chiar de ziua ei, în anul 2010, și în continuare există secrete pe care puțini le cunosc despre viața ei, cum ar fi adevăratul nume pe care artista îl avea.

Pe crucea de la mormântul ei din Ploiești este trecut numele ei real și nu cel de scenă. Puțini știu că pe Mădălina Manole nu o chema Mădălina, ci Magdalena.

Pe crucea de la mormântul regretatei artiste sunt trecute ambele nume: cel de scenă, dar și cel real. Astfel că pe o parte scrie Mădălina Manole, iar pe cealaltă parte este trecut numele Anca Magdalena Mircea.

CITESTE SI: Radu de la Exatlon anunță ce se va întâmpla în emisiune: „Vor urma răsturnări de situație!”

Alte secrete de-ale Mădălinei Manole au ieșit la iveală după 26 de ani

O pagină din jurnalul scris de Mădălina Manole, în care apar însemnări despre copilăria regretatei cântărețe, a fost redescoperită după 26 de ani.

Aceste înscrisuri au fost publicate în premieră în revista “Mihaela”, în anul 1992, ulterior republicate în urmă cu 8 ani în Adevărul de Weekend și scoase în atenția publicului acum de Știrile Kanal D.

În aceste fragmente de jurnal, Mădălina se autodescrie ca o fată care este extrem de timidă, care a găsit prin muzică puterea de a se autodepăși.

Textul arată și fragilitatea cântăreței, care căuta mereu aprecierea celor din jur.

Iată textul, intitulat povestea unei fetițe:

“Intr-o zi de septembrie, in urma cu 18 ani, grupe de copii zgomotosi, chemati de clopotelul de la intrarea scolii generale nr. 6 din Ploiesti, navaleau in clasa luandu-si in primire cartile si caietele care asteptau frumos insirate pe banci.

Printre copii, paseste in clasa I, o fetita slabuta ca un fir de floare, stinghera, timida, tacuta, putin speriata.

Harmalaia din jur o face si mai tematoare: cum o sa se impace cu acesti copii, cu acesti „colegi” atat de galagiosi.

Din aceste ganduri o scoate o anumita rumoare.

De cateva minute, doamna profesoara striga catalogul, dar fetita – prinsa in gandurile ei – vede-aude totul ca prin vis.

Copiii din jur, cand isi aud numele, se ridica si striga tare „Prezent!”.

Unii mai raspund la cateva intrebari.

Acum, doamna rosteste numele fetitei. Trebuie sa-l repete de cateva ori pana ea se trezeste, se ridica si spune „prezent!”. „Nu te-aud, fetito! Tu n-ai limba? Raspunde, te rog, mai tare!”.

Fetita repeta „prezent”, dar cu aceeasi voce sugrumata de timiditate. O timiditate de care stia ca nu va scapa niciodata, pentru ca s-a nascut si a crescut cu ea. „Ehei, fata draga”, ii spune profesoara, „tu o sa ai mari probleme cu vocea asta, din pricina timiditatii tale… CITEȘTE CONTINUAREA EMOȚIONANTĂ AICI