Inedit
Ce se întâmplă cu 30 de secunde înainte de moarte
Cu moartea suntem toti datori, spune o vorba din popor. Despre ce se intampla in timpul acestui fenomen, care inca este un mare mister, sau inaintea producerii lui exista numeroase teorii.
Neurologul Cameron Shaw a investigat ce se intampla cu corpul unui om inainte de a muri si a aflat cateva lucruri interesante. Cameron a disecat creierul unei femei ca sa afle ce se schimba in structura organului dupa deces.
Ce se intampla inainte de moarte
Doctorul sustine ca la inceput, persoana care e pe punctul de a muri isi pierde simtul de sine. Creierul, sustine ea, moare de „sus in jos, luand majoritatea caracteristicilor umane mai intai”.
Cu teoria neurologului sunt de acord si oamenii de stiinta de la Universitatea Hadassah din Ierusalim. Acestia au examinat sapte persoane care au fost la un pas de moarte. Cercetatorii spun ca persoana care moare vede derulat in fata ochilor intreaga sa viata, de la frageda pruncie pana in ultimul moment, ca un film. Acest episod are loc cu 30 de secunde inainte de deces.
„Activitatea creieruluise opreste cand inima nu mai bate, iar studiul nostru a demonstrat ca suntem constienti de ceea ce se intampla in jurul nostru inca trei minute de la oprirea inimii. In mod normal, creierul incepe sa se stinga dupa primele 20-30 de secunde”, sustine unul din cercetatorii evrei.
Un alt cercetator sustine ca e vorba de o lipsa de limite temporale. Multe persoane care mor sau sunt in pragul mortii vad cele mai semnificative momente ale vietii lor, ca un ultim adio, ca intr-un film. Impresionant, nu-i asa?
BONUS: Semne care anunta o moarte prematura
Daca stii ca nu suferi de o boala incurabila si mortala, atunci probabil nu te gandesti la o moarte prematura. Totusi, specialistii atrag atentia asupra faptului ca anumite lucruri contribuie la aparitia unei morti premature. Afla care sunt acele semne si care sunt explicatiile.
Cateva semne care anunta o moarte prematura
Exista astfel de cazuri in familie. Nu este ceva ce poti controla. Se pare ca longevitatea este influentata 25 % de ADN. Pe de alta parte, vestea buna este ca daca ai un stil de viata sanatos si daca ai grija de tine, atunci scad sansele ca si in cazul tau sa se intample la fel ca in cazul celorlalte persoane din familie.
Nu iti iei in serios slujba. Este adevarat ca persoanele care lucreaza mult sunt sresate. Iar stresul este de vina pentru aparitia unor boli. Pe de alta parte, in urma unor studii s-a ajuns la concluzia ca oemnii care nu se implica in ceea ce fac la munca, cei care lucreaza numai pentru a primi bani, dar nu au si alte satisfactii legate de locul de munca, mor mai devreme.
Alimentatia influenteaza speranta de viata
Esti o persoana sedentara. Daca stai toata ziua pe scaun la birou, iar cand ajungi acasa te asezi in fata televizorului, atunci este posibil sa vorbim despre o moarte prematura. Specialistii atrag atentia asupra faptului ca miscarea este importanta si ori de cate ori putem, este ideal sa fim activi. Se pare ca in cazul sedentarilor, celulele imbatranesc mai repede.
Lipsa educatiei. S-au facut studii care au aratat ca educatia poate influenta speranta de viata. Potrivit specialistilor, oamenii care au studii superioare traiesc in medie cu 9 ani mai mult decat ceilalti. Asta pentru ca o educatie mai buna se traduce prin cunostine mai multe legate de sanatate si de prevenirea bolilor. De asemenea, studiile superioare te pot ajuta sa gasesti un loc de munca mai bun, care iti asigura ingrijiri medicale suplimentare.
Mancarea ta preferata este ambalata. Alimentatia este extrem de importanta. Asa ca, daca mananci mai mult alimente procesate si nesanatoase, atunci risti sa suferi de obezitate, de exemplu. Iar obezitatea este de vina pentru aparitia bolilor de inima, a diabetului, a cancerului. Incearca sa consumi alimente sanatoase, iar speranta ta de viata va creste.
Fumezi. Nu degeaba medicii atrag atentia asupra faptului ca fumatul este nociv. Oamenii care au acest viciu au o speranta de viata mai mica in comparatie cu cei care nu fumeaza.
Secretul oamenilor care au fumat toata viata, dar au plamani 100% sanatosi
Fumatul, indiferent dacă e activ sau pasiv, afectează toate organele corpului, putând să cauzeze, pe lângă cancer pulmonar, numeroase boli grave. Totuși, există oameni care, deși sunt fideli acestui viciu, au plămâni mai sănătoși decât cei care nu fumează.
De ce fumatorii au plamanii sanatosi – Ce au descoperit cercetatorii
Misterul din spatele persoanelor fumătoare cu plămâni în stare perfectă a fost descifrat de cercetătorii din Marea Britanie. Studiul, realizat pe un eşantion de peste 50.000 de persoane, a arătat faptul că anumite mutaţii favorabile se produc la nivelul ADN-ului unora dintre fumători, pentru a stimula funcţionarea plămânilor, mascând astfel impactul negativ al fumatului.
Cercetătorii de la Medical Research Council spun că această descoperire ar putea duce la dezvoltarea unor noi medicamente, care ar putea să amelioreze funcţionarea plămânilor. Însă refuzul de a fuma reprezintă întotdeauna cea mai bună opţiune, au adăugat autorii studiului.
Mulţi dintre fumători dezvoltă boli pulmonare, însă aceleaşi boli sunt dezvoltate şi de anumite persoane care nu au fumat niciodată. Pentru a descoperi motivele, savanţii au analizat în special cazurile de bronhopneumopatie obstructivă cronică (COPD), o afecţiune care duce la tulburări respiratorii, tuse şi infecţii pulmonare repetate. Boala afectează trei milioane de persoane în Marea Britanie şi include afecţiuni precum bronşită şi emfizem pulmonar.
Comparând datele medicale ale fumătorilor, ale nefumătorilor, ale bolnavilor cu COPD şi ale voluntarilor sănătoşi, cercetătorii britanici au descoperit că anumite fragmente din ADN-ul uman reduc riscul de COPD. Aşadar, fumătorii cu „gene bune” au un risc mai mic de COPD decât aceia cu „gene proaste”.
Profesorul Martin Tobin, cercetător la Universitatea Leicester, participant la acest studiu, spune că genele par să influenţeze felul în care plămânii cresc şi felul în care aceste organe răspund în cazul unor vătămări. Fumatul creşte şi riscul de boli cardiace şi cancer, însă aceste riscuri nu au fost luate în calcul în cadrul studiului.
Savanţii britanici au descoperit şi fragmente ale codului genetic care sunt mai des întâlnite la fumători decât la nefumători. Acele fragmente de ADN par să altereze funcţionarea creierului şi rapiditatea cu care o persoană devine dependentă de nicotină, însă rezultatele trebuie să fie confirmate de studii viitoare. Studiul a fost prezentat la o reuniune organizată de European Respiratory Society şi publicat în revista Lancet Respiratory Medicine.