Connect with us

Revistateo.ro

Ce se întâmplă dacă iei antibiotice fără reţetă

Sanatate

Ce se întâmplă dacă iei antibiotice fără reţetă

Ce se întâmplă dacă iei antibiotice fără reţetă. Din ce în ce mai mulţi medici trag semnale de alarmă cu privire la uşurinţa cu care antibioticele sunt incluse în tratarea bolilor. Ultimul raport al Comisiei Europene ne arată că 18% dintre români iau astfel de medicamente fără a consulta un medic, în timp ce media la nivelul Uniunii Europene este de numai 3 procente, informează gândul.info.

Astfel, în curând ne-am putea confrunta cu o rată din ce în ce mai mare a mortalităţii cauzată de infecţii, întrucât acestea vor deveni imune la tratamentele moderne ce implică utilizarea antibioticelor.

O altă consecinţă a întrebuinţării acestora o reprezintă apariţia unor boli precum infecţia cu Clostridium difficile, candidoza bucală ori cea vaginală.

”Infecţia cu bacteria Clostridium difficile este o problemă care ne preocupă foarte mult în ultimii patru ani în România. Aceasta este o bacterie care poate să colonizeze intestinul. O parte din floră este distrusă şi el are capacitatea să se multiplice mai mult, să elibereze nişte toxine şi în aceste condiţii să determine îmbolnăvirea. De regulă, se manifestă ca o diaree. Sunt şi cazuri în care boala se manifestă mai agresiv, iar în astfel de situaţii poate apărea inclusiv decesul”, a declarat conf. dr. Gabriel Popescu pentru gândul.info.

Doctorii spun că antibioticele sunt medicamente aparte, ce nu ar trebui prescrise aşa uşor. ”Când îi dau unui pacient un tratament care să îi controleze diabetul zaharat, medicamentul respectiv acţionează asupra pacientului respectiv şi atât. În momentul în care prescriu un antibiotic unui pacient se întâmplă următoarele lucruri: îmi vindecă o infecţie, dar în acelaşi timp îmi atacă şi flora intestinală. Omul e o gazdă, o colonie imensă pentru baterii. Avem în interiorul nostru diverse bacterii în tubul digestiv, în cavitatea bucală, pe tegumente, pe mucoase. Organismul uman conţine de zece ori mai multe bacterii decât celule umane”,a adăugat conf. dr. Popescu.

Şi farmaciile au vina lor atunci când vine vorba de consumul mare de antibiotice în rândul românilor, care obişnuiesc de multe ori să vândă astfel de medicamente fără a li se prezenta şi o reţetă de la medic.

”Autorităţile nu ar trebui să le mai permită farmaciştilor să elibereze aceste medicamente fără reţetă. Ar trebui impuse anumite sancţiuni, având în vedere faptul că este încălcată o normă europeană. Ar trebui să se dezvolte campanii de educare a publicului în care să le explice că nu este nevoie de antibiotic în orice situaţie”, a menţionat conf. dr. Popescu pentru gândul.info.

Utilizarea în exces a antibioticelor, fără o prescripţie medicală bine documentată, creşte rezistenţa microbilor la aceste medicamente. Asta ar putea duce în timp la apariţia unei bacterii “nemuritoare”, care nu ar mai putea fi tratată cu niciun antibiotic existent în prezent.

Uite ce păţeşti dacă iei două pastile de PARACETAMOL

Paracetamolul este un medicament care se poate lua şi fără reţetă medicală, fiind în topul analgezicelor folosite de deferiţi bolnavi. Mai nou, se pare că acesta ajută şi la diminuarea durerilor emoţionale, conform theguardian.com.

Un studiu recent, ce aparţine unor oameni de ştiinţă americani, spune că acetaminofenul, sau paracetamolul, poate avea şi alte efecte secudare, pe lângă cel al reducerii nevralgiilor, ducând la o scădere a reacţiilor emoţionale a pacienţilor care îl folosesc.

„Pe lângă utilizarea în combaterea durerii, acetaminofenul poate fi văzut ca un medicament universal de atenuare a reacţiilor emoţionale”, a declarat Geoffrey Durso, psiholog Ohio State University.

Uite ce păţeşti dacă iei două pastile de PARACETAMOL. Durso a făcut propriul experiment şi le-a administrat celor 82 de studenţi, care au luat parte la cercetare, fie o pastilă de paracetamol de 1000 miligrame, fie una identică, doar că era de tip placebo. După ce a trecut o oră, psihologul le-a arătat cursanţilor 40 de fotografii, alese special pentru a declanşa anumite răspunsuri emoţionale puternice.

După ce au fost puşi să acorde anumite calificative, rezultatele au arătat că cei care luaseră paracetamol au avut reacţii emoţionale mai slabe, în sensul că pozele vesele au fost percepute mai puţin pozitive, în timp ce acelea negative nu au mai părut la fel de supărătoare.

„Cei cărora li s-a administrat acetaminofen nu au avut aceleaşi vârfuri ale reacţiilor emoţionale precum cei cărora li s-a dat un placebo”, a afirmat Baldwin Way, coautor al studiului.

Autorii studiului vor acum să experimenteze şi alte analgezice, precum ibuprofenul sau aspirina, pentru a se vedea dacă şi acestea au acelaşi efect.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Sanatate

To Top