Naturiste
Ce se intampla daca mananci o gutuie
Gutuile ne duc cu gandul la doua lucruri: sarbatorile de iarna inmiresmate de prezenta lor diafana si compotul bunicii care ne aminteste de copilarie.
Gutuile sunt pline de vitamine si antioxidanti. Gustul lor usor amar, care iti strange buzele, este principalul semnal ca gutuia este sanatoasa si plina de substante care intarzie procesul de oxidare a celulelor.
O singura gutuie contribuie din plin la sanatatea intregului sistem imunitar. Fie ca este coapta, uscata sau fiarta, gutuia actioneaza la fel asupra organismului. Gutuile sunt recomandate persoanelor care au probleme respiratorii si se confrunta cu boli ale stomacului. Gutuile sunt excelente stimulatoare pentru digestie.
Aceste fructe ajuta si ficatul si sunt recomandate si pentru afectiunile psihice. Preparatele din gutui sunt recomandate de medicii pediatri, mai ales cand vorbim despre pacienti in stare de convalescenta.
Ce contin gutuile?
Vedetele toamnei, aceste fructe au principii bioactive precum taninul si pectinele. Sunt bogate in vitaminele A, B, C si PP. Taninul, in combinatie cu pectina, intretine sanatatea mucoasei digestive, iar antioxidantii ajuta la combaterea radicalilor liberi reducand astfel riscul formarii tumorilor cancerigene.
Mancare simpla de gutui
Ai nevoie de aproximativ 4 gutui, 4 linguri de ulei, o lingura de zahar, o lingura de faina si putina sare. Spala gutuile, feliaza-le si indeparteaza partea cu seminte. Pune feliile de gutui la calit si zaharul separat, intr-o craticioara, dar fara sa se innegreasca. Adauga apa peste zaharul ars si adauga si faina.
Amesteca bine ca sa nu se formeze cocoloase. Pune apoi feliile de gutui in compozitia de zahar ars. La final se pune sarea, dupa gust. Lasa pe foc mancarea pana se ingroasa compozitia. Pofta buna!