Connect with us

Revistateo.ro

Află ce se întțmplă dacă pui un obiect de argint în apă. Rezultatele sunt umitoare. Acest remediu te va scăpa de mai multe probleme.

Sanatate

Ce se întâmplă dacă pui în apă un obiect din argint

Este indicat să bem apă dimineața, pe stomacul gol. Însă, pentru ca acest ritual zilnic să aibă efect, ai putea încerca să pui în apă un obiect de argint. Rezultatele sunt uimitoare și te vor scăpa de numeroase prbleme de sănătate. Iată despre ce este vorba.

Ce se întâmplă dacă pui în apă un obiect din argint

Este bine ca apa pe care o vei bea dimineața să fie pregătită de seara. Tot ce trebuie să faci este să pui seara într-o sticlă ori într-un pahar mai mare, de o jumătate de litru, un obiect de argint. Poate fi un bănuț sau orice alt obiect, de dimensiuni mai mici. De asemenea, în apă se vor pune și frunze de busuioc. După aceea, acoperă recipientul în care ai pus apa, obiectul de argint și busuiocul și așteaptă până dimineața. Când te trezești, poți bea apa înainte de micul dejun. Însă, înainte de a o bea, strecoară apa. Bea apa treptat, cu înghițituri mici.

Argintul și busuiocul sunt cele care fac ca acest remediu să funcționeze. Asta pentru că argintul are rolul de a purifica apa. Busuiocul are aceleași proprietăți.

Cu acest remediu poți trata mai multe afecțiuni. Spre exemplu, te scapă de diabet în numai 30 de zile. De asemenea, constipația nu va mai fi o problemă după 10 zile. Ulcerul și hipertensiunea arterială dispar după 30 de zile. Tot după atâtea zile și rinichii tăi vor fi curățați. Mai mult decât atât, persoanele care suferă de migrene vor observa o îmbunătățire după doar 2 zile.

Trucul te ajută să scapi și de kilogramele în plus. Însă, este bine să consumi această apă o perioadă mai lungă de timp. Astfel, după 2 sau 3 luni vei observa că ai început să slăbești.

Tot ce trebuie să știi înainte de a bea această apă este că în prima parte a zilei te vei confunta cu urinări frecvente. Acesta este un semn că remediul funcționează.

CITEȘTE ȘI: Ce se intampla daca adaugi trei picaturi de ulei de oregano in apa. Vei fi uimit

Oregano este unul dintre cele mai populare condimente, iar persoane din intreaga lume il foloseste pentru numeroase preparate culinare.

De peste o mie de ani, ulei de oregano este folosit pentru proprietatile sale terapeutice. In Asia, acest ulei natural este utilizat pentru proprietatile sale antiinflamatorii si antibacteriene in tratamentul unor afectiuni, preucm:

  • – icter
  • – infectii ale tractului urinar
  • – dizenterie
  • – infectii respiratorii
  • – inflamatii cronice.

Uleiul de oregano este un ulei extrem de hranitor si contine o multime de minerale, precum, zinc, potasiu, cupru, magneziu, mangan, dar si calciu.

De asemenea acest condiment este perfect si pentru a trata anumite boli.

Pneumonia este una dintre bolile care afecteaza plamanii si este cauzata in principal de microorganisme. Aceasta boala poate fi cauzata de bacterii, ciuperci sau virusuri care ajung intr-un plaman sau chiar in ambii plamani, iar netratata la timp, poate duce chiar si la moarte.

Daca vrei sa nu faci niciodata pneumonia, trebuie sa ai grija de cativa factori. In primul rand, trebuie sa ai grija sa iti intaresti sistemul imunitar. Persoanele cu un sistem imunitar scazut sunt predispuse riscului de a face pneumonie mai tare decat persoanele cu un sistem imunitar puternic.

De asemnea, trebuie sa ai un stil de viata sanatos. Iata care sunt principalele simptome:

  • * Tuse care contine mucus de culoare verde sau rosie.
  • * Febra.
  • * Frisoane.
  • * Dificultate respiratorie atunci cand faci un efort usor (cand urci scarile de exemplu).
  • * Transpiri sau ai pielea rece si umeda.
  • * Dureri de cap.
  • * Lipsa poftei de mancare.
  • * Durere acuta la nivelul pieptului.

Estimativ, o treime dintre persoanele diagnosticate cu pneumonie acuta mor din cauza acestei boli, iar acest lucru este cu adevarat ingrijorator.

Atunci cand pneumonia este cauzata de bacterii, iar principalele simptome sunt frisoanele si febra. In cele mai grave cazuri, bacteriile intra in fluxul sanguin si pot duce la deces.

In mod obisnuit, pneumonia este tratata cu antibiotice, care, desi ajuta la tratarea acestei boli, pastilele sunt daunatoare celulelor sanatoase.

Din fericire, pneumonia poate fi tratata si cu ingrediente naturale, care nu produce efecte adverse,

Daca nu vrei sa folosesti antibiotice, poti incerca astazi ulei de oregano si apa plata.

Amesteca doua linguri de apa cu trei picaturi de oregano si pune-le intr-un pahar de suc. Bea aceasta combinatie o data pe zi, timp de cinci zile. In cel mai scurt timp, pneumonia va fi tratata.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Sanatate

To Top