Sanatate
Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci șorici
Mai sunt doar câteva zile până când se sărbătorește Ignatul, ziua în care se sacrifică tradițional porcii. Pe data de 20 decembrie, românii obișnuiesc să sacrifice porcul și să consume șorici, dar și pomana porcului ori jumări. Iată ce se întâmplă în corpul tău când mănânci șorici.
Pentru cei care nu știu, șoriciul este pielea porcului, care se obține după ce porcul este pârlit foarte bine. Multe persoane preferă să îl consume cu sare sau cu usturoi, iar curățarea lui de grăsime este o opțiune persoanlă. În 100 de grame de şorici de porc se regăsesc: 563 de calorii, 35 de grame de grăsimi, 63 de grame de proteine, 3 grame de sodiu, 80 mg potasiu și mai puțin de 0,5 grame carbohidraţi.
Citește și: Mihaela Bilic, dieta cu care slăbești o măsură la haine până la Crăciun
Şoriciul de porc conţine grăsimi nesaturate, în special acid oleic, care se regăseşte şi în uleiul de măsline. Aceste grăsimi sunt benefice pentru sănătatea inimii. Pentru că are o cantitate redusă de carbohidrați, chiar și cei care suferă de diabet îl pot consuma fără să se teamă că vor avea probleme.
Un consultant în nutriție atrage atenția asupra consumului de șorici. Deși are foarte multe proteine, nu este recomandat consumul lui în exces.
„Șoriciul este foarte caloric, are conținut mare de grăsimi și proteine,dar mai mult proteine de calitate inferioară, cum e colagenul.E greu digerabil și nu e indicat in cantitati mari, mai ales de cei care sufera de afecțiuni hepatice, biliare sau pancreatice” spune dr. Ionuț Ștefan, consultant în nutriție.
De asemenea, și cei care nu produc suficiente enzime pancreatice și acid gastric ar trebui să îl evite. În caz contrar, pot apărea crampe stomacale, constipație, dar și o senzație de vomă.
Ce recomandă nutriționiștii să facem înainte de a consuma șorici
Același consultant în nutriție recomandă consumul mușchiului de porc sau a pulpei, deparece, pe lângă cantitatea de proteine, mai conține și vitamine din grupul B, dar și mult fier. De asemenea, și ficatul de porc este excelent pentru cei care au deficit de fier și de vitaminele din grupul B. Cei care au gută, în schimb, trebuie să îl evite.
„Șoriciul e la fel ca pielea de la pui pe care majoritatea persoanelor o aruncă. Nu are valoarea nutritivă a cărnii pentru că e făcut din țesut conjunctiv”, adaugă și nutriționistul Corina Zugravu.
Medicii recomandă ca să fie răzuită cât mai bine grăsimea de pe șorici, astfel numărul de calorii va scădea considerabil.