Numerologie
Ce se întâmplă pe 8. 04. 2018. Paștele, descifrat din punct de vedere numerologic
Anul acesta, Paștele ortodox pică pe 8 aprilie 2018. Îți spunem ce semnifică această dată din punct de vedere numerologic. O să constați că nimic nu e întâmplător.
Data Paștelui are în componență de două ori cifra 8, cifra 4 (cifra lunii), un 2 și un 1. Numerologic vorbind, ziua de duminică, 8 aprilie, este marcată de cifra 5. Adunate, 8+4+2+1+8 rezultă 5 conform calculelor numerologice.
Paștele din punct de vedere numerologic. Ce semnificații are cifra 5?
Persoanele care sunt născute sub semnul cifrei 5 sunt în general extrem de imprevizibile. Așadar, ziua de duminică poate fi una plină de răsturnări de situație.
Aceasta este principala caracteristică negativă a cifrei 5 de care e bine să ținem cont. E indicat ca într-o astfel de zi, mai ales că e sărbătoare, să nu ne certăm. E bine să nu recurgem la acțiuni bruște, la decizii complicate pentru care știm că nu suntem pregătiți.
Ziua poate fi plictisitoare la început, însă poate evolua negativ spre seară. În general zilele de 5 sunt mai domolite la începutul zilei, iar acțiunea se intensifică… exact, după ora 17!
CITESTE SI: Lidia Fecioru: Ce trebuie să faci de Înviere ca să ai parte numai de lucruri bune în viață
Ce inseamna numele tau din punct de vedere numerologic
Totuși, data Paștelui din acest an are și conotațiile sale pozitive. Pot avea loc schimbări frumoase în viețile oamenilor.
Într-o zi de 5 vin de obicei cele mai bune vești din punct de vedere profesional. Oamenii devin independenți, mai responsabili, cu toată imprevizibilitatea specifică fiecăruia.
Este o zi dedicată timpului petrecut în familie, alături de prieteni. O zi în care suntem încurajați să ne împăcăm cu persoanele cu care ne-am certat, să acordăm o a doua șansă.
Așadar, anul acesta Paștele nu cade întâmplător pe 8 aprilie. 8 din punct de vedere numerologic semnifică infinitul, iar învierea hristică tocmai asta simbolizează: moartea spre trăirea eternă într-o altă lume. Mai bună, mai frumoasă.