Stiri
Ce se mai știe despre legea vaccinării
După ani de dezbateri și de controverse, legea vaccinării a prins contur mai mult ca niciodată anul acesta.
Legea vaccinării, cu plusuri și minusuri
Proiectul de lege a ajuns pe masa deputaților, însă este contestat în anumite puncte de către părinții.
Proiectul prevede amenzi celor care nu se informează cu privire la beneficiile imunizării celor mici, mai ales că România se confruntă de mai bine de un an cu o epidemie de rujeolă.
„Sancţiunile privesc atât ministrul, cât şi funcţionarii din minister, direcţii de sănătate publică, absolut tot lanţul de vaccinare, iar ceea ce s-a vehiculat în presă cu privire la faptul că părinţii vor fi amendaţi pentru faptul că nu-şi vaccinează copii este inexact.
Părinţii vor fi amendaţi în situaţia în care refuză să participe la întâlnirea cu grupul de lucru, refuză să participe la întâlnirea cu medicul de familie pentru a fi informaţi despre vaccinuri.
Practic, părintele are dreptul să refuze, dar îşi asumă toată responsabilitatea”, declara, în luna august, Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.
Mai multe persoane care lucrează în cadrul ministerului condus de Bodog spun că legea are multe lipsuri.
Astfel, draftul proiectului de lege menţionează, la articolul 23, că „la data înscrierii copiilor sau a adulţilor într-o unitate de învăţământ sau într-o altă colectivitate, aşa cum este definită de prezenta lege, aceasta are obligaţia de a solicita prezentarea unei adeverinţe, emisă de către medicul de familie care are în evidenţa sa persoana respectivă, care să ateste sau să infirme efectuarea vaccinărilor obligatorii”.
Părinții trebuie să își imunizeze copiii la intrarea în colectivitate. Vaccinul obligatoriu este făcut împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului și hepatitei.
„Nouă, părinţilor, ni se reproşează că nu avem studii medicale, dar de unde ştim că cei care au realizat acest proiect de lege au studii medicale? Nu ştim cine sunt membrii grupului de lucru care au făcut parte din grupul de lucru pentru acest proiect. Poate nu ştie nici ministerul Sănătăţii cine l-a elaborat.
CITEȘTE ȘI: Raed Arafat despre vaccinare. Mesaj important pentru parinti
Am un copil pe care nu l-am vaccinat nu pentru că sunt prost informat. Am citit site-uri, prospectele vaccinurilor, am citit studii, tratate de imunologie ca să mă informez.
Dar ceea ce m-a convins pe mine să nu îmi vaccinez copilul sunt două aspecte: companiile farmaceutice, care nu îşi asumă în scris răspunderea legală pentru siguranţa vaccinurilor.
Producătorii de vaccinuri ne spun că sunt sigure, sunt ok. Daţi-mi în scris că sunt sigure şi atunci o să am încredere să îmi vaccinez copilul”, a explicat, în luna mai, George Stoian, părintele unui copil nevaccinat la o întrunire realizată de ministrul Sănătății.
„Legea a fost croită prost. Nu se cunoaşte impactul economic al acestui proiect. Am înaintat, în data de 21 aprilie 2017 către ministerul Sănătăţii, o solicitare prin care am cerut să ne transmită care este impactul economic al aplicării acestei legi.
Nici până astăzi nu mi s-a răspuns la această adresă. Trebuia să fie aici coordonatorul grupului de lucru, să avem cu cine dezbate.
În cuprinsul acestui proiect nu este nicio prevedere prin care să reiasă că statul român va face nişte analize asupra loturilor de vaccinuri care vor fi importante.
În continuare, copiii noştri trebuie vaccinaţi cu vaccinuri destinate altor pieţe ale lumii?”, a declarat, în cadrul unei dezbateri, Costel Stanciu, preşedintele Asociaţiei Pro-Consumatori.
„Am aşteptat o lună de zile măsuri făcute doar la solicitări blânde. I-am solicitat domnului ministru să înceapă să folosească bisturiul. A început, am văzut, doar că vom trece la etapa următoare, dacă lucrurile nu funcţionează, mergem pe lanţ în sus. Nu ne permitem să ne jucăm cu aşa ceva”, a declarat premierul Tudose.
„Administraţiile locale trebuie să depisteze care sunt copiii nevaccinaţi din comunităţile respective, astfel vor urmări ca toţi copiii cu vârste cuprinse între nouă luni şi nouă ani să fie imunizaţi, inclusiv cei care au depăşit vârsta de vaccinare, acestea fiind grupele de vârstă care sunt cele mai afectate de epidemie.
Vom evalua la fiecare două săptămâni dacă se pun în aplicare directivele venite de la ministere, iar acolo unde nu se respectă, vom lua măsuri”, a adăugat Florian Bodog.
altvaSile
2017-12-29T11:26:20+02:00 at 2017-12-29T11:26:20+02:00
Legea vaccinării obligatorii. Strategia hienelor:
1. Manipulezi frica. Pui turma pe fugă.
2. Devide et impera (devide și cucerește). Separi o pereche de turmă.
3. Finalul. Separi vițelul de bivoliță.
4. Servești masa – cărniță fragedă de vițel! Vițelușul singur-singurel – despărțit de turmă, despărțit de mama lui – nu are nicio șansă în fața colților setoși de sânge ai hienelor.
Nu exact aceeași strategie se urmărește și în cazul mega-escrocheriei numite ”legea vaccinării obigatorii”?
Se caută, pe orice cale posibilă (discriminare, incitare la ură, manipularea sentimentelor de frică, amenzi cocoșante, confiscarea copiilor de către Barnavernetul românesc, hărțuirea părinților în comisiile de vănătoare a vrăjitoarelor, așa numitele comisii județene de vaccinare), să se despartă copiii de părinții lor iubitori.
PENTRU PĂRINȚI: amenzi cocoșante, incitare la ură, minciuni și distorsiuni sfruntate, înfierare cu mânie proletară, persecuții, discriminare, confiscarea copiilor de către Barnavernetul românesc, ani grei de închisoare (cum nici măcar unui vioalator înrăit nu i-ai da).
PENTRU COMPANIILE FARMACEUTICE STRĂINE: marea ”responsabilitate” de a colecta, an de an, profituri nesimțite în conturile lor din ce în ce mai umflate. Oricât de prost nu s-ar dovedi vaccinul lor (că a generat mii de cancere peste ani, că a dat naștere la un nou val de boli autoimune, etc) – nu contează – RESPONSABILITATEA producătorilor este practic ZERO.
Cum s-ar spune: pentru sclavii români Ciumă, pentru stăpânii străini Mumă! Trăiască ”democrația” mioritică, pardon… am vrut să spun… piară demoNOcrația împreună cu toți trădătorii a căror mână va îndrăzni să voteze legea vaccinării obligatorii – o lege de esență fascistă care aruncă România cu zeci de ani în urmă în tenebrele totalitarismului odios!!!