Connect with us

Revistateo.ro

Ce spune numărul copiilor tăi despre tine

Stiri

Ce spune numărul copiilor tăi despre tine

Familiile cu un copil. În acest caz, părinţii vor să facă o alegere bazată pe intelect. Se gândesc foarte mult înainte de a lua această decizie, iar pe măsură ce copilul va creşte, acesta va fi tratat de la egal la egal. Asta va ţine loc de un frate sau o soră, căci un copil singur la părinţi va simţi nevoiea să se confeseze cuiva, iar părinţii vor ajunge să-i fie cei mai buni prieteni.

Familiile cu doi copii. Se pare că aceşti părinţi ţin foarte mult la disciplină. Când merg în oraş, fiecare părinte va fi răspunzător de câte un copil şi nu sunt rare cazurile când ataşamentul faţă de un prunc va fi mai mare decât faţă de celălalt. Cel mai probabil cel mic se va alege şi cu foarte multe lucruri rămase de la fratele sau sora mai mare, iar asta s-ar putea să-l facă să se simtă puţin inferior. Atenţie!

Familiile cu trei copii. Se spune despre părinţii cu trei copii că sunt prietenoşi şi deschişi. De cele mai multe ori venirea pe lume al celui de-al treilea nu a fost tocmai programată, dar asta nu înseamnă că nu va fi iubit la fel de mult. Pregătiţi-vă însă de o viaţă agitată, căci trei copii nu sunt tocmai uşor de stăpânit.

Familiile cu patru copii. S-a demonstrat că aceşti părinţi provin la rândul lor din familii numeroase sau religioase. Ştiu ce înseamnă să fie casa plină, aşa că nu au prea mari probleme în a se înţelege cu odraslele lor.

Familiile cu cinci sau mai mulţi copii. Aici întâlnim două cazuri de părinţi: unii prea calmi, iar ceilalţi cu nervii întinşi la maximum. Cu toate astea, nu ar schimba această atmosferă familială cu nimic şi cel mai probabil şi-au dorit o casă plină de copii încă de tineri, aşa că au ştiut din timp la ce să se aştepte.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top