Connect with us

Revistateo.ro

Inedit

Cel mai celebru cuplu din toate timpurile, în vizită la Vatican

Cel mai celebru cuplu din toate timpurile, în vizită la Vatican

Angelina Jolie și Brad Pitt urmează să fie primiți de însuşi papa Francisc, la Vatican, în cadrul unei întâlniri private, în luna ianuarie, după cum relatează publicaţia Us Weekly.
Cei doi actori, care nu sunt credincioși de fel, par a fi foarte încântați de invitație, după cum precizează sursa mai sus amintită, care spune că „le place mesajul papei”, notează Agerpres.

Suveranul Pontif este de departe catalogat ca fiind mai modern decât predecesorii săi în privința anumitor probleme ale societății. Celebrul actor Brad Pitt nu a ascuns niciodată faptul că nu este credincios. Ba dimpotrivă, acesta a declarat la un moment dat: „Nu am cine știe ce relație cu religia. Oscilez între agnosticism și ateism”.

Pe de altă parte, cei doi actori sunt cunoscuţi pentru campaniile umanitare în scopul diminuării sărăciei din Africa, fapt care cu siguranţă a contribuit la decizia suveranului pontif de a le adresa această invitaţie excepţională.

Momentan, nu a fost data publicitatii ziua exactă a acestei întâlniri de gradul 0. Cert este ca Brad Pitt se află în această săptămână la Festivalul de la Palm Spring, iar Angelina Jolie a fost văzută ziele acestea la Las Vegas.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top