Stiri
Cel mai nou comunicat despre starea lui Cotabiță: Ce spune Aela, fiica artistului
Multă lume se întreabă cum se simte Gabriel Cotabiță după infarctul suferit la sala de fitness. Presa a abuzat de speculații în ultima perioadă, astfel încât familia acestuia a fost nevoită să vină din nou cu o informare oficială privind recuperarea artistului.
„Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic și ambițios este și reușește să uimească atât echipa medicală cât și pe noi cu progresele pe care le face. Am depășit o etapă în acest drum. Ne concentrăm acum pe partea de recuperare specifică în astfel de cazuri și suntem încrezătoare atât în voința și forța tatei cât și în expertiza echipei medicale a Spitalului Floreasca.
CITEȘTE ȘI: CONFESIUNILE LUI COTABIȚĂ ÎNAINTE DE INFARCT Este un proces firesc însă de durată, în care sunt cu atât mai importante liniștea, discreția și gândurile bune acordate în primul rând tatei. Cuvintele sunt de prisos atunci când vine vorba de recunoștința pe care o simțim față de toti cei care ne susțin. Vă mulțumim”, a scris Aela, fiica lui Cotabiță, pe Facebook.
Aela a prezentat și comunicatul din partea medicilor, notează ziarul Libertatea: „Pacientul prezinta o suferinta cerebrala postanoxica. Evaluarea neurologica este in ameliorare, pacientul fiind evaluat in prezent pe scala GCS la 13 puncte. Este constient, momentele de cooperare alterneaza cu perioade de confuzie, dezorientare temporo-spatiala si agitatie psihomotorie in planul patului.
Pacientul respira spontan, necesitand intermitent oxigenoterapie pe masca si are functiile vitale in parametrii normali. Se alimenteaza per os, beneficiaza zilnic de sedinte de psihoterapie si fiziokinetoterapie. O echipa multidisciplinara reevalueaza in fiecare zi starea de sanatate inca fragila a pacientului”.