Stiri
Cine este ajutorul mental al Simonei Halep. Antrenorul sportivei s-a dat de gol
Imediat după încheierea turneului Roland Garros în care Simona Halep a ieșit marea câștigătoare, mulți fani s-au întrebat ce se ascunde în spatele acestui succes uriaș.
De sâmbătă, sportiva este una dintre cele mai apreciate sportive din întreaga lume. Jurnaliștii din toate țările i-au dedicat ample editoriale în care i-au lăudat succesul. Însă, în spatele acestei victorii meritate, se află o persoană care a ajutat-o să treacă peste toate clipele grele. Este vorba despre pshihologul sportiv Alexis Castorri.
Citește și: Simona Halep la Arena Națională. Tenismena le prezintă românilor trofeul de la Roland Garros
Darren Cahill, antrenorul Simonei, a dezvăluit într-un interviu pentru The Guardian, că o parte din succesul din ultimele luni al sportivei se datorează și acestui psiholog sportiv.
Castori lucrează de ani de zile cu unii dintre cei mai importanți oameni ai lumii. Șefi de stat, sportivi și vedete îi cer ajutorul. Andy Murray și Lendl sunt doar doi dintre sportivii care au apelat la tehnicile lui Castori, care este extrem de discretă.
Citește și: Simona Halep, în România cu trofeul de la Roland Garros! IMAGINI LIVE DE LA AEROPORT
Lendl a povestit în prefața cărții lui Castorri că avea 24 de ani când a început să lucreze cu aceasta, după ce a întâlnit-o prima dată în 1984. Era numărul 3 în clasamentul ATP, dar voia să fie numarul 1, așa că începuse să facă mai multe ajustări în pregătirea sa. De la alimentație și până la pregătirea fizică și psihică, totul trebuia combinat corect pentru un rezultat bun.
Ce sfaturi i-a dat Castorri lui Lend
„După 7 luni de discuții, Alexis a creat pentru mine o serie de exerciții mentale, toate extrem de eficiente, care puteau fi executate în 15-20 de minute. Trebuiă să le fac de câteva ori pe zi, ca un antrenament al mușchilor minții”, povestește Lendl în prefața cărții apărute în anul 1992.
Castorri îmbină terapia inspirată din teoriile lui Carl Roger cu exercițiile mentale și tehnicile de respirație din yoga.
Este o adevărată surpriză faptul că antrenorul Simonei a menționat-o pe această terapeută, însă toată lumea a observat că tehnica și atitudinea sportivei s-au schimbat foarte mult în ultimele luni.