Connect with us

Revistateo.ro

Compatibilitati

Compatibilitate Gemeni-Săgetător

Compatibilitate Gemeni-Săgetător. Sfatul identic pentru ambele semne zodiacale este să încerce pe cât posibil să afle de la bun început dacă se merită o astfel de relație sau nu. Între Gemeni și Săgetător există 6 luni distanță în calendar, iar acest lucru se traduce în compatibilitatea dintre cei doi astfel: ori se vor iubi de mama focului și viața lor va fi un paradis, ori totul se va transforma într-un iad.

Gemenii, spre deosebire de Săgetători, nu au întrebări filozofice despre viață, nu își pun problemele existențiale la ordinea zilei sau să citească anumite cărți de spiritualitate, iar acest lucru poate deveni primul inconvenient în relație. Săgetătorul este celibatul prin definiție, iar asta poate cauza o nouă problemă pentru Gemeni, care nu suportă de nicio culoare să se plictisească repede.

Compatibilitate Gemeni-Săgetător. Săgetătorii sunt mai degrabă adepții aventurii intelectuale, slalomului printre gânduri și idei, în timp ce Gemenii preferă aventurile clasice, excursiile, peripețiile, situațiile neașteptate, distracțiile trăznite etc. Cu toate că Săgetătorul mai degrabă este un Cupidon decât un mare cuceritor, datorită capacității sale intelectuale, poate flirta mult mai bine decât Gemenii.

O altă problemă care apare între cei doi este cea legată de bani. Săgetătorul și Gemenii vor să fie mereu lideri și să dețină fiecare pușculița casei. Confruntările pot apărea și în situațiile de tipul: „eu aduc mai mulți bani în casă, eu îmi permit anumite mofturi” sau „cine aduce mai puțini bani în casă să înlocuiască lipsurile cu treburile casnice”. Geamănul, orgolios din fire, nu va accepta să fie pus la zid de aceste concepții.

Compatibilitate Gemeni-Săgetător. Cu toate că sunt doi aventurieri, Geamănul și Săgetătorul ajung să se plictisească în pat. Gemenii caută de obicei aventuri sexuale și idei noi în pat, iar Săgetătorii răspund acestor idei și avansuri sexuale dar nu așa cum și-o doresc Gemenii. Pentru un Geamăn, felul în care face sex cu un Săgetător este mai degrabă un sport cu mișcări bine învățate decât vreo experiență de ținut minte toată viața.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Compatibilitati

To Top