Inedit
Concert Iris, Cristi Minculescu şi Felicia Filip
Se pare că presiunea publicului i-a îndemnat pe artişti să se reunească în cadrul a două concerte, ce vor avea loc pe 22 mai, la Cluj-Napoca şi pe 23 mai la Târgu Jiu.
Chiar dacă şi-a mutat reşedinţa în Germania, Cristi Minculescu spune că acceptă cu mare drag astfel de provocări şi nu a rupt niciodată legăturile cu muzica in România.
„În acest sens, am iniţiat legătura cu câţiva muzicieni germani, alcătuind trupa Lotus, am reluat contactul cu Nuţu Olteanu, fondator al trupei Iris, şi, împreună cu doi muzicieni suedezi, am format ceea ce a fost numit un super-grup, iar mai recent mi-am format propria trupă, alcătuită din muzicieni mai tineri, dar deosebit de talentaţi: Rareş Totu (chitară), Seby Yo (bass), Cosmin Farcas (clape) şi Cătălin Cioarga (tobe), împreună cu care susţin cele mai multe concerte (pentru viitorul apropiat avem programate cântări la Bucureşti, Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău, Târgovişte, Câmpina, Sinaia şi altele)”, a declarat Cristi Minculescu, care plănuieşte deci şi alte concerte.
CITEŞTE ŞI: Concert Robbie Williams Bucureşti – vezi detalii AICI
Nelu Dumitrescu, rămas acum liderul formaţiei rock, spune că este o adevărată încântare să poată urca din nou pe scenă alături de fosta echipă, împreună cu soprana Felicia Filip, cu care a cucerit pubicul din România şi din afară.
„Suntem hotărâţi să facem totul pentru a satisface aşteptările publicului, care ne-a trimis o mulţime de semnale că îşi doreşte reluarea acestor colaborări şi vom răspunde cu plăcere propunerilor venite de la organizatorii de evenimente. Pe de alta parte, ne vom menţine obiceiul de a încuraja soliştii mai tineri (cum s-a întâmplat cu Tony Şeicărescu şi, mai recent, cu Rafael), cărora le vom oferi posibilitatea de a cânta împreună cu noi”, a afirmat Nelu Dumitrescu.
Şi Felicia Filip este extrem de încântată de reunirea bandului şi speră ca cele două concerte să nu fie şi singurele din această perioadă.
„Reîntâlnirea cu cea mai frumoasă voce a rock-ului românesc din toate timpurile (aici l-am numit, desigur, pe Cristi Minculescu), cu trupa de legendă şi vis – Iris îmi dă certitudinea că vom începe o nouă etapă a colaborării noastre atât de dorită de fanii care nu încetat o clipă să ne aştepte, să ne preţuiască şi să ne iubească”.