Confesiunea dureroasă a unei mame: „Am trei copii, iar pe al treilea îl urăsc”

O mamă i-a șocat pe toți prietenii virtuali. Aceasta a ajuns într-o situație dificilă și a recunoscut că îl urăște pe cel de-al treilea copil.

Confesiunea a mers atât de departe încât femeia a scris că și-ar fi dorit ca băiatul să moară în somn.

Conștientă că vor sări toți cu gura pe ea, femeia le-a cerut internauților să aibă răbdare să citească toată povestea și de ce anume a ajuns să își urască propriul copil.

„Stiu cat de urat suna, dar mi-am dorit ca sarcina sa fie cu probleme, sa pot face avort. Insa fatul a fost sanatos.

Mimam fericirea de cate ori eram felicitata. Nu aveam cum sa dau copilul spre adoptie cand deja aveam acasa doua fetite. Nu as fi putut sa le explic ca il vom da pe fratele lor, cand ele sunt suficient de mari sa inteleaga ca mama e insarcinata.

CITESTE SI: Scrisoarea unei mame adresata Lumii

Probabil as fi avut o cariera infloritoare daca nu era aceasta sarcina. Acum am un loc de munca pe care il urasc.

In primele 18 luni din viata lui, l-am urat cu adevarat. Nu vreau sa se supere cei care au suferit o asemenea pierdere, dar eu si sotul meu am fi fost usurati daca acest copil ar fi murit in somn”, a scris femeia pe un cont de socializare.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE: Scrisoarea unei mame care lucreaza ca femeie de serviciu la scoala unde invata fiica sa

Scrisoarea unei mame luptatoare. Tanti Mioara face curatenie zi de zi la scoala unde invata fiica ei, Beatrice. Femeia nu are studii si nu stie sa faca altceva. In ultimul an a lucrat la o fabrica din oraselul transilvanean unde locuieste, insa uzina a dat faliment in urma cu cateva saptamani.

Mioara ne-a trimis o scrisoare despre viata ei, asa cum este ea, cu bune si cu rele. Fetita Mioarei este tinta glumelor colegilor ei de clasa. Copiii rautaciosi se leaga in fiecare zi de Betty facand glume pe seama mamei sale. Intr-o zi, mama fetitei a venit in clasa si le-a vorbit micutilor.

“Numele meu e Mioara si am 44 de ani. Sunt o mama ca oricare alta si ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu ca imi da putere de munca si am ce pune de mancare pe masa. Sotul meu a murit in urma cu 5 ani si de atunci ma descurc greu. Parintii mei nu mai sunt nici ei pe pamant. Toata averea mea e micuta mea, Beatrice.

Mi-e greu sa scriu aceasta scrisoare. Am un nod in gat si nici nu stiu daca e bine sa spun toate astea, dar m-am gandit ca poate asa o sa ne amintim sa fim oameni. Sunt o femeie umila, recunosc, nu mi-a placut invatatura. Nu am vrut sa fiu un om mare cand eram mica. Parintii m-au pus la treaba de mic copil si am imbratisat orice munca de-a lungul vietii. Acum am o fetita de 10 ani de care sunt tare mandra.

Sunt femeia de serviciu de la scoala unde invata comoara mea. Fata mea e tare suparata din cauza glumelor rautacioase pe care le fac colegii ei de scoala. I-am zis de multe ori lui Betty sa nu ii bage in seama. Eu nu ii judec pe copiii altora. Pana la urma, sunt niste copii si o sa isi dea seama cand vor creste de greselile pe care le fac.

Ma doare foarte tare ca fetitei mele ii este rusine cu mine. Sunt zile in care sterg podeaua pe holurile scolii si Beatrice ma ignora. Cand vine acasa plange si ma ia in brate. Isi cere iertare in fiecare zi. Am intrebat-o: Mami, ce-ai patit?

Daca nu vrei sa mai vina mami la scoala la munca, spune-mi. M-am gandit de multe ori sa imi schimb locul de munca, dar fata mi-a zis ca nu vrea asta. Vrea doar sa o apar cand colegii se leaga de ea si fac glume rautacioase. Am intrebat-o ce ii spun, cu ce o necajesc.

‘Mami, imi zic copiii ca bancile lor sunt sterse prost si daca o sa mai vada mizerie sa le sterg eu, ca mama ta nu se pricepe. Asa mi-au zis. Intr-o zi mi-au aruncat penarul in gunoi si mi-au zis sa vad ce se intampla ca poate tu o sa imi arunci penarul cand vii sa strangi gunoiul din clasa’, mi-a zis fata mea.

M-am enervat foarte tare si intr-o zi am vrut sa vorbesc cu invatatoarea sa ii educe un pic mai bine. Unul din copii e fiul primarului, celalalt e al unei invatatoare de la o alta clasa, ceva mai mare.

Am mers cu fata mea dimineata la scoala, la prima ora, era ora de dirigentie. Am intarziat intentionat pentru ca am vrut sa discutam problema asta.

I-am luat pe fiecare pe rand sa ii intreb daca banca lor e curata cand ajung la scoala. Toti mi-au zis ca da, ca e mereu curatenie. Am intrebat-o pe invatatoare daca fata de masa e curata, daca a gasit mizerie in jurul catedrei. Mi-a zis ca nu, ca e mereu curata clasa.

Fata mea a inceput sa planga. Nu a mai suportat rusinea. In momentul ala, invatatoarea, care nu stia nimic despre toate astea, i-a rugat pe copii ca de azi inainte sa faca ei curatenie in clasa si eu sa ma ocup doar de holuri, baie si alte clase.

A vorbit cu domnul director si a fost de acord. Dupa o saptamana, cand ma aflam pe hol si stergeam geamurile, unul din copiii care o intepau pe fata mea a venit la mine si a inceput sa planga.

Si-a cerut iertare si mi-a zis ca acuma intelege cat de grea e munca pe care o face. Era primul din clasa de serviciu cu curatenia (fiecare era cate o saptamana). L-am luat in brate si i-am zis ca nu ma pot supara pe el, dar ma pot supara daca cineva o face pe Betty sa planga.

Recent a fost ziua mea de nastere si mi-au facut cadou un mare buchet de flori si o bijuterie. Fata mea era tare fericita in ziua aia. Astazi, copiii se inteleg bine si ma mai cheama in clasa sa imi mai povesteasca de-ale lor. Ii multumesc invatatoarei pentru lectia de viata pe care mi-a dat-o si mie si elevilor ei”, ne-a scris Mioara.