Staruri
Copiii Antoniei vor purta și numele Velea. Decizia instanței
Unul din cele mai greoaie procese în care au fost implicați Alex Velea și Antonia s-a încheiat cu victorie în instanță.
După ani de stres, de umblat pe la tribunale, de plătit avocați și de făcut strategii, s-a încheiat și scandalul divorțului cântăreței de Vincenzo Castellano.
Este vorba de recunoașterea paternității lui Alex Velea. Antonia poate răsufla astăzi ușurată. Instanța l-a recunoscut pe Velea ca fiind tatăl copiilor ei, Akim și Dominic. În acte, aceștia se vor numi Velea și nu Castellano cum sunt trecuți acum.
Din anul 2014, Alex Velea a fost foarte amărât pentru că în acte primul băiat avea numele Castellano, numele fostului soț al Antoniei.
Nevasta italianului nu a reușit să divorțeze definitiv nici până în ziua de azi. L-a susținut pe Velea în demersurile sale pentru recunoașterea paternității.
Instanța: Castellano nu este tatăl minorilor
„Constată că pârâtul Castellano Vincenzo nu este tatăl minorilor Castellano Dominic Andrei şi Castellano Akim-Alexandru. Constată că reclamantul Velea Alexandru-Ionuţ este tatăl minorilor Castellano Dominic Andrei şi Castellano Akim-Alexandru.
Dispune modificarea numelui minorilor, care urmează să poarte numele tatălui. Numele Velea. Dispune efectuarea menţiunilor corespunzătoare pe actele de naştere ale minorilor.
Dispune ca autoritatea părintească asupra minorilor Castellano Dominic Andrei şi Castellano Akim-Alexandru să se exercite, în comun, de ambii părinţi. Respectiv Castellano Antonia-Clara şi Velea Alexandru-Ionuţ.
Obligă ambii părinţi, respectiv Castellano Antonia-Clara şi Velea Alexandru-Ionuţ, să contribuie la cheltuielile privind creşterea, îngrijirea şi educarea minorilor Castellano Dominic Andrei şi Castellano Akim-Alexandru în natură. Se va face până la concurenţa procentului de 1/6 din veniturile nete încasate. Este valabil pentru fiecare dintre copii, de la data cererii de chemare în judecată (26 octombrie 2016) şi până la majoratul beneficiarilor.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se exercită prin depunerea cererii la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 aprilie 2018”, sună decizia instanței, conform click.ro.