CRACIUN CU UN NEVAZATOR. Cele mai importante lectii de viata primite in seara de Ajun

Cum petrec persoanele nevazatoare Craciunul? Se bucura de luminitele de pe brad chiar daca nu le vad? Mircea este un student al carui coleg de facultate nu vede. L-a cunoscut de doua luni de zile si a realizat ca prietenul sau orb se bucura de Craciun mai mult ca oricine altcineva.

CRACIUN CU UN NEVAZATOR. „Am petrecut Craciunul cu un coleg de facultate nevazator. Suntem amandoi la Filozofie. Pe el il cheama Rares si de doua luni suntem cei mai buni tovarasi.

L-am invitat pe Rares la mine acasa, de Sarbatori, iar in prima zi de Craciun urma sa ma duc eu cu cativa prieteni la ai lui.

Este un baiat foarte inteligent si mereu m-a impresionat cat de coerent vorbeste. M-a intrigat de foarte multe ori de ce spune ca e lumea frumoasa, fiind capabil sa imi descrie strazile si cladirile pe care nu le-a vazut niciodata.

Stiam ca persoanele nevazatoare au auzul mai bine dezvoltat, dar nu stiam niciodata cum il folosesc pentru a supravietui printre ceilalti.

L-am intrebat in seara de Ajun daca simte ceva de Craciun. Mi-a spus ca se simte precum un copil, iar asta m-a mirat putin: „Vocile? Auzi vocile? Copiii aia care canta si asteapta daruri pentru colindele lor sunt un model pentru noi.

Nu trebuie sa ii vezi ca sa iti dai seama ca inocenta si bunatatea se ascunde in fiecare dintre noi”.

Langa noi, la masa, era unchiul meu care nu este un fan al sarbatorilor si traditiilor de iarna. Sotia lui, matusa Ana, este radianta si ii lauda pe copii. Unchiul meu, in schimb, spune ca este satul deja de aceleasi si aceleasi obiceiuri. Pe strada, cand veneam spre casa, unii oameni se plangeau de cum a impodobit primarul orasul.

Rares i-a auzit si mi-a amintit de acea intamplare:

„Daca tot esti curios in legatura cu felul in care decurge viata mea ca nevazator, eu iti spun ca mie imi place cum e impodobit orasul. I-am ascultat pe cei care se bucurau de luminite si pe cei care criticau decorul din acest an. Ii cred pe cei care se bucura, caci din vocea lor mi-am dat seama ca sunt mai sinceri si mai binevoitori.”

L-am intrebat apoi, din toate zgomotele pe care le aude, care il sperie sau il deranjeaza cel mai tare si cum isi imagineaza ca arata acel obiect. Ma asteptam sa imi spuna ca e sunetul trenului sau al avionului ori alarmele de la magazine care pornesc ca niste bezmetice in toiul noptii.

Pe el altceva il deranjeaza: „Gura spurcata a oamenilor este cea mai deranjanta. Injuraturile ma enerveaza cel mai urat si vorbele de rau adresate unii altora sau barfele pe care le spun unii din invidie si frustrare”. Trebuie sa recunosc ca are dreptate.

Din seara de Ajun, am inceput sa privesc doar partile bune ale lucrurilor si sa consider rautatile oamenilor adevaratele bruiaje din existenta mea de zi cu zi.

Sursa foto: Shutterstock