Credinta
Creștinii o pomenesc astăzi pe Sfânta Muceniță Teodosia
O nouă sărbătoare are loc marți, 29 mai, imediat după Rusalii. Ortodoximea o pomenește pe Sfânta Muceniță Teodosia, una din cele mai importante sfinte la creștini.
Sfânta Teodosia e sărbătorită în fiecare an la data de 29 mai. Sfânta Teodosia e cunoscută pentru dragostea cu care a propovăduit credința. Ea s-a apropiat în special de creștinii care erau întemnițați întrucât se credea că Iisus era pentru ei un idol și nu Fiul lui Dumnezeu.
Judecătorul cetățeii din Tir a decis ca Teodosia să fie aruncată în mare ca să moară. Femeia a supraviețuit, iar apoi a hotărât să fie ucisă prin tăierea capului. Prin gestul ei de a se sacrifica pentru iubirea lui Dumnezeu, Sfânta Teodosia a devenit unul dintre reperele moralității în lumea creștină.
Se spune că astăzi nu e bine să îi judeci pe cei care greșesc. Dumnezeu îți va pune în cale exact greșelile pe care le judeci la alții.
Rugăciunea dedicată Sfintei Teodosia, care ajută la sănătate, potrivit Creştin Ortodox
Troparul Sfintei Muceniţe Teodosia
CITESTE SI: Sfântul Sinod interzice filmările în biserică
Glasul 4
La fapta bună muceniţă, cu osârdie deprinzându-te, te-ai făcut vas iubit al lui Hristos şi locaş iubit al Preasfântului Duh. Pentru aceasta ai ruşinat pe vrăjmaşul, cel ce se luptă cu neamul omenesc, bine pătimind şi arătat cu sabia credinţei ai ucis pe cel cu nume de fiară, Teodosia; şi bucurându-te te-ai mutat la cer, cerând pururea mare milă, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.
Glasul 2
Căutând cele de sus…
Cu ostenelile ai câştigat viaţa cea fără osteneală şi în sângiurile tale ai înecat pe vrăjmaşul cel spurcat al Bisericii lui Hristos, prealăudată şi te bucuri cu oştile cele de sus, acoperind pe cei ce săvârşesc pomenirea ta.