Staruri
Cum arată Cătălina Ponor după ce a renunțat la gimnastică. Ce au văzut fanii
La aproape un an de la retragerea din activitate, Cătălina Ponor rămâne una dintre cele mai valoroase sportive din întreaga lume.
Aceasta a renunțat la gimnastică, după o carieră în care a cucerit numeroase medalii olimpice și mondiale. Faptul că nu mai participă la antrenamente a avut un mic efect și asupra fizicului fostei sportive. De regulă, fetele acumulează câteva kilograme după ce se retrag din gimnastică. Inevbitabil, la fel s-a întâmplat și cu Cătălina Ponor. Însă fosta sportivă rămâne o femeie la fel de frumoasă ca pe vremea când participa la competiții.
În această săptămână, fosta gimnastă a participat la un eveniment, la care au mai luat parte și Cristina Neagu și Mihai Petre.
Zilele trecute, Cătălina a întruchipat-o pe zeița Atena. De altfel, aceasta a câștigat milioane de fani la Olimpiada de la Atena, din 2004.
„Mă regăsesc în acest personaj, având în vedere că eu sunt o fire puternică, ambiţioasă, luptătoare”, a spus cea mai longevivă gimnastă din România.
În spatele acestei transformări spectaculoase a stat o echipă de profesionişti, care au avut grijă ca apariția Cătălinei să fie una memorabilă.
Citește și: Catalina Ponor aur la barna si la sol la Cupa Mondiala de la Baku – SHARE
Cătălina a întruchipat-o cu multă bucurie pe Zeiţa Atena. De asemenea, a fost extrem de nostalgică amintindu-și de unul dintre cei mai frumoși ani din viața ei.
Cătălina a dezvăluit de ce a renunțat la sport
„Mă simt foarte bine având în vedere că pentru mine Atena reprezintă un moment unic. Uneori mă mai uit pe filmuleţe pe YouTube să îmi readuc aminte şi să retrăiesc un pic momentele de atunci„, a spus Cătălina. La Atena, sportiva a căştigat două medalii de aur şi una de argint.
Gimnasta a dezvăluit şi motivele pentru care a renunţat la sportul care a consacrat-o, după mai bine de 20 de ani.
„La un moment dat, te mai gândeşti şi la sănătatea ta, la viaţa ta normal. Pentru că nu ai timp de absolut nimic şi sunt foarte multe sacrificii”, a mărturisit Cătălina Ponor.