Stiri
Cum reacționeză zodiile când plânge cineva
Berbec. Pentru că este genul de persoană care nu știe cum să facă față emoțiilor celorlalți, Berbecul intră în panică atunci când vede pe cineva că plânge. Confuz și dezorientat, până se va gândi el ce-i de făcut, lacrimile de pe obrazul celui de lângă se vor usca.
Taur. Chiar dacă este destul de egoist și se gândește mai tot timpul la el, Taurul nu suportă să vadă în jurul lui oameni nefericiți. Dacă cineva drag va începe să plângă, acest nativ va face tot ce-i stă în putință pentru a-l consola.
RECOMANDARE: TEST: CAT DE MINCINOS ESTI?
Gemeni. Chiar dacă nu știu să-și stăpânească emoțiile, Gemenii dau cele mai bune sfaturi atunci când vine vorba de a trece peste momentele grele. Acest nativ îți va spune simplu că plânsul nu rezolvă nimic și, cu cât treci mai repede peste acest lucru, cu atât te vei simți mai puternic.
Rac. Se știe că acest nativ empatizează foarte mult cu cei din jur. Dacă va râde alături de tine în momentele de fericire, asta înseamnă că va plânge cot la cot cu cel pe care îl vede că varsă lacrimi de tristețe.
Leu. Dacă ai de gând să plângi în fața acestui nativ, nu te aștepta să te consoleze. Chiar dacă nu o face intenționat, Leul va răbda două minute să vorbești despre tine, apoi va transforma toată discuția în istorisirea dramelor sale.
Cum reacționeză zodiile când plânge cineva:
Fecioară. Acest nativ ține mult la tine și nu vrea să te vadă cum plângi. Dacă ai începe însă să verși lacrimi, te-ar lua în brațe…doar că îi este teamă că-i vei uda cămașa cea nouă. În rest este acolo pentru tine, oricând ai nevoie.
Balanță. Pentru că nici viața ei nu este tocmai roz, îți va fi alături atunci când simți nevoia să te plângi cuiva. Te va șoca însă la un moment dat, căci nu vei apuca să-ți verși amarul, căci va începe ea să plângă; de mila ei, a ta și a tuturor care se află într-o situație de acest gen.
Scorpion. Acest nativ va face orice să te oprească din plâns, cu atât mai mult dacă asta se întâmplă într-un spațiu public. Nu-ți va spune însă vorbe de consolare, ci te va mustra că te vaiți de față cu toată lumea, ori acest lucru este semn de slăbiciune.
Săgetător. Un Săgetător nu va fi nepăsător în fața lacrimilor tale de tristețe. Pe lângă faptul că vei avea în el un sprijin de nădejde, este cel mai bun aliat în lupta ta pentru răzbunare.
RECOMANDARE:TEST ONLINE: Afla culoarea DESTINULUI TAU. Rezultate uimitoare despre viata ta
Capricorn. Cel născut sub acest semn nu va înțelege niciodată motivul pentru care tu suferi, indiferent dacă va încerca să facă asta sau nu. Cert este că pentru el plânsul este o pierdere de timp, așa că va pleca în secunda în care prima lacrimă îți va brăzda fața.
Vărsător. Vărsătorul este foarte rece la suferințele celor din jur. Acesta încearcă să pară cât mai apropiat, însă, în interiorul lui își vede doar problemele personale.
Pești. Dacă vrei să plângi până nu mai poți, dar să ai pe cineva care să-ți aducă din când în când un pahar cu apă, apelează la Pești. Acest nativ nu-ți va deranja în veci plânsetul, căci merge pe principiul că tu știi cel mai bine cum să faci față situațiilor delicate.
Bughea Liliana
2015-06-04T22:44:00+03:00 at 2015-06-04T22:44:00+03:00
:))) adevar la balanta