Connect with us

Revistateo.ro

Cum să opreşti timpul la 30 de ani

Frumusete

Cum să opreşti timpul la 30 de ani

Cum să opreşti timpul la 30 de ani. Pentru ca organismul să ţină pasul cu vremurile, este necesar ca treptat să reducem aportul de calorii. Asta înseamnă inclusiv mai multă mişcare, dar şi suplimentarea unor nutrienţi necesari pentru organism.

Drept urmare, persoanele trecute de 30 de ani trebuie să cosume zilnic cu aproximativ 200 kcal mai puţin. Eliminaţi, pe cât posibil, băuturile acidulate, iaurturile cu fructe (cele gata preparate), dar şi prăjelile. Mare grijă şi la somn, iar intervalul indicat de a vă odihni pe timpul nopţii trebuie să fie undeva între 6 şi 8 ore. Ştiţi regula, ce-i mult strică, ce-i puţin la fel.

Citeşte şi Reţeta stilului de viaţă la 40 de ani

Un tonus fizic bun vă ajută deasemeni să luptaţi cu kilogramele. Pentru asta aveşi nevoie să faceţi mişcare între 20 şi 30 minute zilnic, şi de cel puin două zile dedicate antrenamentelor de întărire a musculaturii.

Specialiştii spun că doamnele trebuie să aibă un consum caloric mai mic decât bărbaţii pentru a nu lua în greutate. Astfel, acestea ar trebui să consume undeva între 1900 şi 2100 kcal zilnic, în timp ce bărbaţilor le este indicat să nu depăşească între 2400 şi 2700 kcal pe zi.

Totodată, nutriţioniştii ne sfătuiesc să mizăm pe alimentele cu un indice glicemic mai scăzut, cum ar fi ananasul, pepenele roşu ori bananele, o alternativă mult mai sănătoasă la dulciurile din magazine.
În ceea ce priveşte carbohidraţii, se recomandă cei regăsiţi în cereale integrale, fulgi de ovăz ori orez brun, iar sursa de proteină o putem lua din carnea albă, leguminoase sau iaurt.

Scoala Harvard de Sănătate Publică a realizat un procentaj al alimentelor după care să ne ghidăm atunci când stabilim meniul zilnic şi este compus din: 50% legume şi fructe, 25% cereale integrale şi 25% proteine.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Frumusete

To Top