Stiri
CUTREMUR de 6,4 grade, în Taiwan. Un hotel s-a prăbuşit parţial în urma seismului. Cel puţin doi morţi şi 115 RANTI | GALERIE FOTO, VIDEO
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a avut loc marţi seară în Taiwan, anunţă Institutul american de geofizică (USGS). Cel puţin două persoane au murit, iar alte 115 au fost rănite, anunţă surse citate de presa locală.
Cel puţin cinci clădiri s-au prăbuşit în urma cutremurului de suprafaţă cu magnitudinea de 6,4 grade.
Conform unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie, două persoane au murit, iar alte zeci sunt blocate sub dărâmături în urma seismului.
Premierul Taiwanului, William Lai, a anunţat că cel puţin 114 persoane au fost rănite.
Cutremurul a avut loc marţi la ora locală 23.50 (17.50, ora României), în zona Hualian (nordul Taiwanului), la adâncimea de doar 9,5 kilometri.
Epicentrul seismului a fost la 66 de kilometri sud de oraşul Yilan şi la aproximativ 100 de kilometri sud-est de Taipei.
Un hotel s-a prăbuşit parţial în urma seismului din Taiwan
Un hotel s-a prăbuşit parţial în urma cutremurului puternic produs marţi seară în Taiwan, anunţă echipele de intervenţie, citate de presa locală.
Potrivit imaginilor de la faţa locului, etajele inferioare ale unui hotel din oraşul Hua-Lien s-au prăbuşit, iar clădirea de aproximativ zece niveluri este înclinată.
Echipele de salvare au intervenit pentru evacuarea persoanelor aflate în imobil.
Numeroase clădiri s-au prăbuşit în urma cutremurului de suprafaţă de 6,4 grade produs marţi seară. De asemenea, numeroase drumuri sunt impracticabile din cauza cutremurului.
Sute de militari au fost mobilizaţi în regiunea Hua-Tung pentru a participa la operaţiunile de salvare şi pentru menţinerea ordinii publice.