Da, m-am operat la Ponderas!

N-am fost niciodata fanul dramelor exagerat racnite prin ziare. Mai ales ale celor care ma privesc. Consider cu tarie ca sanatatea mea, copilul si viata mea intima, in orice acceptiune am lua-o, sunt entitati care ma privesc in exclusivitate. Cand nu deranjez pe nimeni, nu inteleg de ce-as da explicatii.

Totusi, pentru ca poate printre cei care ma citesc sunt omeni pe care ii intereseaza starea mea de sanatate din motive nobile si altruiste, voi spune clar, tare si raspicat ca sunt mai sanatoasa ca niciodata. Profesor Doctor Catalin Copescu si echipa absolut fantastica a clinicii Ponderas, a doua mea casa, mi-au daruit integritatea fizica la care am tanjit ani de-a randul. Fara taieturi, laparoscopic, fara pansamentele uriase care ma speriau, pentru ca le asociam deja cu durerea, in mintea mea. Nici nu e de mirare, dupa cate-am tras acum cativa ani.

Dupa nenorocirea aia de pancreatita rezolvata la Viena, au ramas urme, era si firesc, dar am zis saru’mana si asa. Doar ca acele urme se mareau, pe dinauntru, an dupa an. Peretele abdominal era compromis, intr-o masura care devenise suparatoare. Aveam impresia ca o sa ma imprastii pe jos, intr-o buna zi. Brrr….Mi-afost greu sa traiesc asa, intr-o durere si spaima continua.Mi-a fost greu sa zambesc si sa suport ironii, pentru prestatii generate mai degraba de starea mea fizica decat de alegerile mele. Cum sa explici ca esti atat de fragil? Pe cine intereseaza?

Pai, pe Doctorul Copaescu, cel care ascultand povestea mea greu de dus, a venit cu un plan complex, de lunga durata dar logic: sa facem operatia de micsorare a stomacului, sa slabesc si apoi sa reconstruim peretele abdominal cu o plasa mare, pe care s-o punem in abdomen laparoscopic, adica fara taietura. Miracol, va jur, daca nu vedeam cu ochii mei nu credeam vreodata ca asa ceva se poate in Romania. Asa am facut. Ne-a luat doi ai de incredere si emotii, de stransa relatie de prietenie si respect al muncii celuilalt.

Acum am pus plasa. Da, mi–a fost frica rau. Nu, n-am avut motive, pentru ca la cateva zile de spitalizare, cam trei, eram acasa, in mediul meu, pe picioarele mele. Atenta sa nu ridic saci de cartofi si sa nu mut mobila prin casa, cum zice prietenul meu, Catalin Copaescu, dar zambind si simtind ca planul nostu complex a dat roade. Mananc putin si des, ma bucur de soare si de vremea buna. Mi-era dor sa fiu sanatoasa.

Sunt intreaga. Sunt fericita si zambesc.

Multumesc celor pe care ii inttereseaza starea de sanatate a unui om, nu barfele legate de aceasta. E o dovada de frumusete interioara, de empatie, pentru care multumesc. Iar cei care ma vor lovi din nou vor avea o surpriza: sanatoasa, voi primi mai usor inventiile lor!

ACEST TEXT POATE FI PRELUAT NUMAI CU MENTIONAREA SURSEI CU LINK.