Staruri
Damian Drăghici va fi tată pentru a doua oară
Celebrul artist Damian Drăghici va fi tată pentru a doua oară, notează presa mondenă de la noi!
Cristina Stroe, iubita cântărețului a vorbit despre perioada minunată prin care trece alături de sufletul ei pereche.
„În ultimul an am învăţat că dragostea trebuie trăită, simţită şi mai puţin expusă sau transpusă în cuvinte, căci atunci când vine vorba de mine şi de Damian, nonverbalul dintre noi este mai puternic decât verbalul altora.
În ceea ce priveşte ultimul an a fost unul plin de provocări, de încercări, dar şi de realizări, un an în care am simţit mai mult, am trăit fiecare clipă şi am iubit intens, toate astea alături de bărbatul pe care îl am lângă mine. Am învăţat împreună din lucrurile pe care le-am traversat împreună.
Anul asta pot spune că am evoluat împreună din toate punctele de vedere şi fiecare a înţeles că nici un vis nu-i prea îndrăzneţ şi că tot ce-ţi doreşti se poate îndeplini.
Cu siguranţă unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţă unui cuplu este, fără doar şi poate, cererea în căsătorie. Nu m-am aşteptat că acest lucru să se întâmple nici o secundă, mai ales în contextul in care ne aflăm, la televizor.
Simţindu-mă copleşită de fosta relaţie, nu mi-a trecut prin cap absolut deloc că un lucru atât de special şi intim să fie făcut public, aşa că m-am blocat şi nu am ştiut cum să reacţionez.
Ştiam că Damian este spontan şi imprevizibil, însă nu m-am gândit la asta. Dincolo de urcusurile şi coborâşurile din relaţia noastră, două lucruri esenţiale ne-au unit: dagostea ne-a făcut să trecem peste orice obstacol şi pasiunea şi viziunea comună pe care o avem pentru muzică.
Tot ce simt şi tot ce pot să spun se rezumă la faptul că sunt fericită, iubesc şi sunt iubită. Damian Drăghici, îţi mulţumesc că exişti!”, este mesajul Cristinei Stroe.
Știrea despre sarcina Cristinei este confirmată de ziarul Libertatea.
CITEȘTE ȘI: Reacția fiicei lui Cabral când a aflat că va avea o surioară. I-au găsit deja nume