Connect with us

Revistateo.ro

Staruri

Dana Marijuana, despre infernul drogurilor

„Cea mai sinceră fată”, Dana Marijuana, artista care a hipnotizat România acum mai bine de 16 ani de zile a vorbit în cartea sa despre cele mai cumplite momente din viața ei.

„Eram în ultimul an de liceu, aveam 18 ani şi începusem prima mea relaţie mai serioasă. Cu Cristi, un băiat din cartier. Un tip blond cu ochi albaştri – mama mi-a zis de când eram micuţă că i-ar plăcea să am un iubit frumos, blond şi cu ochi albaştri şi iată, chiar primul a fost aşa.

A fost o relaţie tumultuoasă, intensă, adolescentină, dar şi plină de probleme şi ulterior atât de nocivă, încât am crezut că am să sfârşesc înainte să încep să trăiesc cu adevărat.

Cu Cristi am luat pentru prima oară heroină. De fapt, de atunci am început să fim împreună, pentru că până atunci fusesem doar amici. S-a întâmplat într-o seară când am fost la cineva să ne luăm prima dată, pentru că mulţi dintre prietenii noştri luau şi am zis şi noi să încercăm, să «gustăm»”, sunt dezvăluirile ei.

„Atunci poate nu îmi dădeam seama, dar era clar că intrasem în depresie. Şi totuşi, asta s-a legat cu felul meu de atunci de a înţelege lumea altfel. Am simţit o conexiune profundă cu lumea şi cu tot ce era în jur.

Descopeream un alt adevăr despre realitate, care până atunci parcă îmi fusese ascuns. Aveam nişte trăiri cum nu avusesem, mă redescopeream şi simţeam totul la un alt nivel.

Lucrurile căpătau alt sens şi le vedeam într-o lumină cu totul nouă… Eram tot mai obosită, dormeam extrem de puţin şi mâncam foarte rar.

Slăbisem îngrozitor – ai mei erau foarte speriaţi, au crezut că mă sinucid când mă vedeau aşa apatică, în stările mele «ciudate», cu noua mea «credinţă», despre care încercam să le explic şi care îi şoca. Era clar că nu eram ok”, mărturisește Dana Marijuana.

Acestea și mai mult detalii despre viața încercată a Danei Marijuana puteți citi în cartea ei, „Poveste de cartier”.

CITEȘTE ȘI: Scrisoarea Prințesei Diana către o fană care se confrunta cu probleme în căsnicie: „E o reacție…”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Staruri

To Top