Connect with us

Revistateo.ro

De ce copiii ar trebui sa faca sport inca de mici ?

Dieta si Sport

De ce copiii ar trebui sa faca sport inca de mici ?

Iata o intrebare la care m-am tot gandit de-a lungul timpului si am incercat sa gasesc raspunsuri cat mai numeroase si concludente pentru a indruma prin puterea cuvantului orice parinte responsabil si preocupat de viitorul copilului sau.
Stim cu totii cat de importanta este miscarea si exercitiul fizic pentru pastrarea sanatatii si bunei functionari a organismului uman, insa de multe ori, parca uitam si amanam momentul in care vom lua si masuri in privinta aceasta.
Astfel, vad oameni trecuti de prima tinerete, care vin in salile de fitness cu gandul de a-si incepe o viata activa, dar fara minime cunostinte despre ceea ce pot face sau nu pot face din punct de vedere fizic. O vorba spunea ca niciodata nu este prea tarziu si sunt de acord cu ea, insa daca acesti adulti faceau ceva penntru sanatatea lor mai devreme cu siguranta era mult mai bine. Nu vrem ca ai nostri copii sa devina ca acesti adulti, care nu vor sa isi gaseasca timp si pentru sport, pentru miscare. Educatia in ceea ce priveste acest aspect, trebuie sa fie adusa la cunostinta copiilor, inca de mici.

Dupa cum vedeti, vremurile s-au schimbat, si am dat la schimb viata activa, plina de energie si de ocupatii care mai de care, pe o viata condusa de stres, tehnologie si sedentarism. Toate acestea se resfrang si asupra copiilor care sunt considerati, pe buna dreptate, viitorul nostru.
Imi amintesc ca noi am avut o altfel de copilarie, eram mai zvelti, alergam toata ziua, ne jucam tot felul de jocuri si eram in fiecare pom din fata blocului. Educatia fizica era la loc de cinste si parca salile de sport erau mult mai pline cu copii dornici de a-si canaliza energia facand ceva constructiv.
Astazi lucrurile stau diferit, tehnologia a evoluat, prioritatile s-au schimbat si copiii sunt preocupati din ce in ce mai mult de gageturi, jocuri pe calculator si retele de socializare, de multe ori uitand sa mai iasa si din casa.

Cum il ajuta sportul pe un copil si ce schimbari aduce acesta in viata lui ?

Educatia sportiva pentru un copil, isi pune amprenta pe mai multe aspecte ale vietii acestuia, mai multe decat ne imaginam. Ii da incredere in sine, il ajuta sa socializeze si sa se integreze mai bine, il invata inca de mic ce inseamna a fi responsabil si ce inseamna a munci pentru rezultatele pe care vrei sa le obtii. De asemenea, il pregateste sa lucreze in echipa, sa fie cinstit fata de el si fata de ceilalti, ii dezvolta ambitia si dorinta de a reusi in viata. Acestea il vor ajuta pe copil sa se dezvolte echilibrat, armonios din punct de vedere psihic si ca individ in societate.
Dar haideti sa privim beneficiile aduse sanatatii acestora. In primul rand, un copil care face sport inca de mic va fi mai sanatos, mai puternic, cu o dezvoltare fizica armonioasa, cu o postura corecta si cu sanse minime sa ajunga supraponderal la maturitate.
Tot in acest moment, copilul dumneavoastra poate sa ia contact cu bazele unei nutritii adecvate unui stil de viata sanatos. Va sti ce inseamna respectarea unui program si va deveni mult mai ordonat din toate punctele de vedere.

Ce sport i s-ar potrivi copilului meu ?

Fie ca este sport de echipa sau individual, unele schimbari despre care vorbeam mai sus se vor produce imediat. Asa ca, sfatul meu este sa incercati sa observati daca copilul este atras sau are vreo inclinatie spre sportul respectiv. Indicat ar fi ca la acest moment sa incercati mai multe sporturi si el sa aleaga unde vrea sa ramana. Puteti alege dintre baschet, fotbal, scrima, inot, arte martiale, handbal, tenis si multe alte discipline sportive.

Orice hotarare veti lua in aceasta privinta trebuie sa va ganditi ca este pentru binele copilului vostru. Nu vreti ca acesta sa faca parte din statisticile conform carora ne clasam printre tarile cu obezitatea infantila aflata in continua crestere.
Dumneavoastra puteti induce schimbarea si copiii la randul lor, o pot continua si da mai departe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Dieta si Sport

To Top