Connect with us

Revistateo.ro

De ce nu este bine să urezi „CASĂ DE PIATRĂ!”? Un preot oferă explicații. Știai?

Inedit

De ce nu este bine să urezi „CASĂ DE PIATRĂ!” celor care se căsătoresc. Un preot explică

„Casă de piatră!” este cea mai folosită urare atunci când doi tineri se căsătoresc. Potriviu unui preot, urarea nu este deloc bună.

De ce nu e bine să spui „Casă de piatră!” celor care se căsătoresc

”Cred că folosirea acestei urări este nepotrivită cu situaţia celor doi protagonişti. Ea s-a extins cu caracter de sindrom şi la nivel naţional. Dar cei care urează „casă de piatră” nu se gândesc că mirii vor trăi într-o pivniţă. Ci că ei le doresc durabilitate în căsnicie şi această edificare a căminului lor să aibă durabilitatea unei citadele din piatră.

Însă urarea este greşită pentru că la origini ea aparţine Mântuitorului, mai exact în Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul VII, unde Domnul arată că omul înţelept îşi construieşte casa pe temelie de stâncă, nu din piatră, ci pe piatră, ceea ce indică seriozitatea intenţiilor şi a însuşirilor celor care îşi lucrează mântuirea fie în cadrul familiei sau comunităţii, fie singular.

Seriozitatea acestei edificări a vieţii personale se bazează pe virtuţile credinţei, răbdării, dragostei, cumpătării, generozităţii ş.a.m.d.

Aceste virtuţi constituie stânca, temelia de bază pe care se zideşte viaţa personală sau familială. Remarca Domnului Hristos este mai corectă în a o întrebuinţa când îi felicităm pe miri cu „casă pe piatră”, iar nu „casă de piatră”.

Casa pe piatră, fie la propriu, fie la figurat, conţine conotaţiile ideii de siguranţă, confort, de lumină, căldură, de tot ceea ce este pozitiv. Casa de piatră include, volens nolens, şi nişte lucruri neclare.

De aceea personal optez să ne orientăm şi să-i învăţăm şi pe credincioşi, chiar cu prilejul oficierilor cununiilor, ca un fel de corectiv anticipat, ca perechea ce se cunună să fie felicitată şi să li se facă urări de casă nu din piatră, ci „casă pe piatră”.

Ingredientele acestei locuinţe pe piatră sunt cele mai rezistente „materiale spirituale” de durabilitate, de adevăr, de frumos.”, a declarat un preot, potrivit ziarullumina.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top