Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

Decizie REVOLUȚIONARĂ luată în industria modei

Industria modei își schimbă regulile. Una dintre țările cele mai ”fashion” de pe planetă vine cu o decizie-șoc, după ce ani de zile a impus standarde controversate. Franța interzice apariția modelelor extrem de slabe în campaniile publicitare și pe podium.

Casele de modă vor fi amendate dacă nu respectă decizia Ministerului Sănătății. Argumentul de la care s-a ajuns la această lege dată în Franța este înfometarea la care se supun zilnic mii de tinere care își doresc o carieră în modelling. Franța reglementează anorexia din industria modei prin lege, urmând alte țări precum Italia, Spania și Israel, unde au avut loc de asemenea dezbateri intense pe această temă.

CITEȘTE ȘI: CE ESTE ANOREXIA SEXUALĂ

Decizia luată de francezi este una revoluționară deoarece în Franța anorexia era până nu de mult etalonul eleganței și al frumuseții, marile case de modă franțuzești fiind greu de înduplecat la rugămintea de a renunța la aceste standarde periculoase pentru sănătatea fetelor.

„Cred că atunci când eşti fotomodel, trebuie să te hrăneşti şi să ai grijă de sănătatea ta. Este un mesaj important mai ales pentru tinere, care le consideră pe aceste fotomodele drept exemple estetice de urmat”, a declarat pentru presă ministrul francez al Sănătății, Marisol Touraine.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top