Cura de Slabire
Dieta cu alimente crude
Aceasta este o dietă neconvențională și radicală, care se bazează pe consumul de fructe și legume crude și sucuri naturale. Dieta este utilizată, de obicei, de către vegetarieni și duce la o schimbare radicală a stilului de viață.
Dieta cu alimente crude promovează ideea că aceste alimente mențin enzimele intacte și astfel organismul are mai multă energie, este mai echilibrat din punct de vedere emoțional, se detoxifică și sistemul imunitar devine mai puternic. Trigliceridele și colesterolul scad, iar digestia se îmbunătățește.
Alimentele crude se digeră ușor, astfel că o asemenea dietă chiar vă va îmbunătăți digestia. Apa, vitaminele, mineralele și fibrele din legume și fructe vă vor ajuta să vă reglați greutatea. Această dietă, însă, crește riscul deficienței de vitamina B12 și de calciu. Corpul dumneavoastră va fi privat de proteină animală, ceea ce nu este neaparat un lucru bun. Acest regim este potrivit pentru vegetarieni sau pentru cei care au exclus deja produsele de origine animală din alimentația lor de zi cu zi. Nu este recomandată sub nicio formă copiilor, adolescenților, femeilor însărcinate, persoanelor cu probleme de imunitate sau celor cu probleme ale aparatului digestiv.
Iată un exemplu de meniu, pentru o zi:
Dimineața-fructe, germeni, semințe
La prânz – legume cu sos și fructe
La cină – salată din legume proaspete și o băutură din fructe
Deși poate fi benefică pentru organism, nu este indicat să țineți această dietă o perioadă prea lungă de timp.