Connect with us

Revistateo.ro

Inedit

DNA cere aviz pentru URMARIREA PENALA a lui GABRIEL OPREA

DNA a cerut incuviintarea cererii de efectuare a urmaririi penale pentru Gabriel Oprea, pentru abuz in serviciu, in ceea ce priveste folosirea, in mod nelegal, a coloanei oficiale.

IATA COMUNICATUL DNA:

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de OPREA GABRIEL, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Oprea Gabriel, senator, la data faptelor deținând și o funcție ministerială, are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

1. Infracțiunea de abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere.

În perioada ianuarie 2014 – noiembrie 2015, Oprea Gabriel a deținut funcția de ministru al Afacerilor Interne (iar începând cu martie 2014 și pe cea de viceprim-ministru pentru securitate națională). În toată această perioadă, demnitarul a beneficiat de însoțire permanentă cu echipaje ale poliției rutiere, cu încălcarea condițiilor prevăzute de Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1.391/2006 (ce prevede că beneficiază de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere președintele României, președinții celor două camere ale Parlamentului și prim-ministrul).

Citeste mai mult pe Fresh24

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top