Stiri
Două fenomene la fel de importante ca eclipsa, ce vor avea loc pe 20 martie
Două fenomene la fel de importante ca eclipsa, ce vor avea loc pe 20 martie. În total, oamenii vor fi părtaşi la trei fenomene astronomice vineri, 20 martie. Este vorba despre o eclipsă de Soare, o super – Lună, precum şi de echinocţiul de primăvară.
Eclipsa de Soare. Fenomenul are loc în momentul în care Luna se poziţionează între Pământ şi Soare. Chiar dacă Luna este mult mai mică decât Soarele, pentru că aceasta se află mult mai aproape de Pământ, se crează o iluzie optică, iar Soarele va fi „înghiţit” de satelitul natural al Terrei.
CITEŞTE ŞI: La ce oră se va vedea din România ECLIPSA TOTALĂ DE SOARE din 20 martie
Super-Luna, fenomen ce apare atunci când luna se află la perigeu, adică atunci când astrul se află la cea mai mică distanţă faţă de Pământ, are loc de câteva ori pe an. În 2015 suntem martori la şase astfel de fenomene, dintre care două au avut deja loc. În afară de cea de pe 20 martie, următoarea super – Lună va fi vizibilă în august, urmate de alte două, în septembrie şi octombrie.
Echinocţiul reprezintă fenomenul prin care ziua şi noaptea ajung să măsoare 12 ore. Momentul este marcat de două ori, primăvara şi toamna şi va debuta oficial pe 20 martie, la ora 22:45 GMT (21 martie, 00:45 ora României). Echinocţiul va contribui astfel la unicitatea zilei de vineri, moment în care au loc trei fenomene astronomice inedite. Ce se întâmplă concret în momentul echinocţiului? Axa Pământului devine perpendiculară pe axa Soarelui, fenomen ce are loc doar de două ori pe an. După asta, zilele vor deveni mai lungi în emisfera nordică, iar noi ne vom bucura mai mult de razele soarelui.
Chiar dacă cele trei fenomene nu au o influenţă între ele, se întâmplă foarte rar ca acestea să aibă loc în aceeaşi zi. Următoarea triadă va avea loc în 2053, urmată de o alta în 2072.