Connect with us

Revistateo.ro

Blog

Dulce Pontes

Auzisem ca exista o cantareata  de fado, pe care o cheama asa, Dulce Pontes. Imi amintesc exact ca m-a si amuzat, un pic intrigat, numele, apoi am ascultat, ca tot omul, pe youtube, ce canta. M-a doborat, insa, dupa o vreme, fado-ul ei, din pricina durerii care tasneste cu o voluptate greu de dus. Poate nu sunt eu atat de pregatita sa indur, mi-am spus atunci, probabil protejandu-ma de una singura.

Azi, am vazut-o pe Dulce Pontes in fata ochilor si am ramas atat de marcata, ca n-am gasit cuvintele. O  cunosteam din alta dimensiune, din alta parte, privirea, zambetul prin care a confirmat tacut ca ma stie, la randul ei. A fost teribil de tulburatoare intalnirea a doua suflete care se mai auzisera undeva, parca.

Familiara mi s-a parut, in stralucirea ei discreta, cantareata portugheza care a strabatut lumea intreaga si pe care o vedeam pentru prima oara. In camera care i se oferise pentru o clipa de ragaz, Dulce Pontes isi traia emotiiile dinaintede orice aparitie, iar eu, pentru prima oara in viata mea, am tulburat linistea asta, pentru ca simteam ca trebuie s-o vad. Ne-am recunoscut. N-aveam prea mult timp, asa ca am facut ceva, ca sa ne tinem cumva una de alta, sa ne tinem minte: ne-am schimbat bijuteriile pe care se intampla sa le avem la indemana, ca semn.

Cerceii ei norocosi au ramas la mine. Tot la mine a ramas raspunsul pe care l-am cerut anume la o intrebare care ma framanta: „Cum poti sa duci atata durere, s-o canti?  Cum nu te frangi sub povara pasiunii din tine, cum nu te arde soarele din tine?” Si vi-l spun si voua…”Uneori, asa e, doare tare…dar e mai bine decat sa nu simti nimic…”

O intalnire cum nu-s multe, in viata asta. Apoi, Dulce Pontes a cantat, privindu-ma. Stiam ce canta. Stia ce vede….

10 Comments

10 Comments

  1. Mihaela Gabriela Lungu

    2014-02-08T00:00:36+02:00 at 2014-02-08T00:00:36+02:00

    Impresionanta poveste! Referitor la asta iti las un link de unde vei afla de ce s-a intamplat ceea ce ai trait tu si Dulce Pontes! Te pup Teo si te iubesc!

    http://daniilgaucan.wordpress.com/2014/01/08/sus-pe-crucea-cosmica-2014-sufletele-gemene-fac-nunta-in-cer/

  2. Silvia ionescu

    2014-02-08T10:25:11+02:00 at 2014-02-08T10:25:11+02:00

    Ai reusit sa aduci o asemenea personalitate la masa ta, in emisiunea ta. Felicitari Teo esti de nota 10!

  3. Roxana

    2014-02-09T22:11:52+02:00 at 2014-02-09T22:11:52+02:00

    ”Uneori, asa e, doare tare…dar e mai bine decat sa nu simti nimic…”… cat adevar… am plans de multe ori ascultand-o… dar mi-a fost mai bine…… Multumesc Dulce, multam fain Teo!!

  4. Alex

    2014-02-09T23:13:24+02:00 at 2014-02-09T23:13:24+02:00

    Suna un pic mai bine decat Guta, Salam si altii…

  5. Dulgheru Irina

    2014-02-09T23:53:11+02:00 at 2014-02-09T23:53:11+02:00

    Exceptie! Super Klasse! Spitze!

  6. Stefania Capraru

    2014-02-10T13:02:07+02:00 at 2014-02-10T13:02:07+02:00

    Aveam in brate o fetita de 9 luni atunci cand Dulce Pontes a inceput sa cante si la primele acorduri ale melodiei s a uitat fix la mine cu ochisorii ei mari, mirata,apoi si-a fixat privirea pe ecranul televizorului si nu si-a desprins-o pana la finele piesei.A simtit si ea muzica, ca si mine dealtfel.Felicitari Teo ca ai reusit sa ne incanti!

  7. Mocan Gabriela

    2014-02-10T13:22:58+02:00 at 2014-02-10T13:22:58+02:00

    Chiar,,DULCE ,, .Un om atat de modest ,de simplu , care emana atata lumina, atata
    liniste!
    A fost o binecuvantare pentru tine Teo ca ai cunoscut.o.

  8. lenuta

    2014-02-11T08:56:43+02:00 at 2014-02-11T08:56:43+02:00

    Am ascultat aceiasi melodie in iterpretarea cantaretei Helene Segara apoi a Iannei , recunosc ca nu am auzit pana acum de DULCE PONTES . Am vazut-o la dumneavoastra in emisiune ,am ascultat cum a canta si efectiv nu m-am putut opri din plans ,mi-am spus ca nu o sa pot merge la un cocert al dansei deoarece nu as putea sa ma opresc din plans . Eu nu am stiut sa exprim in cuvinte ,nu am reusit sa-mi dau seama de ce . Astazi citind pe blogul dvs mi-am dat seama de ce . Multumesc !!!

  9. Acnana

    2014-03-06T13:37:11+02:00 at 2014-03-06T13:37:11+02:00

    ”Uneori, asa e, doare tare…dar e mai bine decat sa nu simti nimic…”.Tare chestie si adevarata.Am simtit-o pe pielea mea.

  10. Teo

    2014-03-07T17:30:20+02:00 at 2014-03-07T17:30:20+02:00

    Stilul ei pare total diferit fata de stilul orcarui alt artist, iar vovea… vocea este EXTRAORDINARA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Blog

To Top