Astro-FUN
Eclipsă de Soare și Lună Nouă pe 11 august 2018. Cum vor fi afectate zodiile de aceste evenimente
Pe data de 11 august are loc fenomenul de Lună Nouă. Acesta este însoțit și de o eclipsă parțială de Soare care nu va fi vizibilă, însă, și din România. Iată cum vor fi afectate zodiile de aceste fenomene.
Luna august vine cu 7 fenomene astrologice, cu șapte zile în care oamenii trebuie să aibă multă grijă, deoarece vor fi afectați într-o mai mică sau mai mare măsură de ele.
Pe data de 11 august, are loc o Lună nouă în Leu și eclipsă parțială de Soare tot în Leu. De azi apar o serie de momente prielnice relațiilor amoroase. Cei care vor să facă marele pas sunt avantajați începând cu această dată.
Citește și: Cele mai vulcanice zodii. Ultima este o surpriză pentru toată lumea
Acest fapt determină o mare schimbare în starea de spirit a zodiilor, care prind mai mult curaj în aceaastă perioadă. Îndrăzneala se va observa în gesturi și în fapte, iar toți nativii vor fi mai curajoși. În această perioadă, cei care nu aveau curaj să cunoască pe cineva, vor prinde „aripi” și vor scoate la iveală calitățile de cuceritori, vor vorbi mai mult și vor face fapte mărețe.
Timp de două săptămâni, nativii zodiilor au ocazia să își pună la punct anumite afaceri, dar și planuri. Vor fi împiedicați, însă, de retrogradarea lui Mercuri până în data de 19 august în Leu, așa că totul trebuie să fie făcut prudent. Planeta comunicării și a tranzacțiilor le va pune anumite piedici zodiilor, însă cei care sunt extrem de determinați nu au cum să dea greș.
Citește și: Cele mai periculoase zile din luna august. Ce evenimente au loc
Eclipsa parțială și Mercur răstălmăcesc trecutul, iar cei care au lucruri nerezolvate, sunt sfătuiți să facă pace cu trecutul și să privească spre viitor cu optimism.
Ce spune astrologul Cristina Demetrescu despre aceste evenimente
„Este bine să faceți diferența între cum sunteți în stare normală și cum sunteți cu toate motoarele pornite și emoțiile intensificate, pentru a vă asigura că nu faceți sau spuneți ceva gresit.
Eclipsa și Mercur retrograd răstălmăcesc trecutul și pentru cei care încă nu s-au împăcat cu el, sperăm că vor reuși să pună capăt unui ciclu. Dacă nu prin voința proprie, atunci ca urmare a consecințelor zilei de sâmbătă.” a scris astrologul Cristina Demetrescu, pe Facebook.