Stiri
Elena Udrea, şase ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute”, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nefiind definitivă.
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au condamnat-o, marţi, pe Elena Udrea pentru trei infracţiuni de luare de mită la cinci, patru şi respectiv şase ani de închisoare, iar pentru abuz în serviciu, fostul ministru al Turismului a primit o condamnare tot de şase ani de închisoare, pedepsele fiind contopite, în final instanţa dispunând şase ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea. Aceasta a fost achitată pentru infracţiunea de tentativă de folosire de declaraţii false sau incomplete.
CITESTE SI: Ce i-a spus Elena Udrea mamei sale inainte sa afle ca va face puscarie
În acelaşi dosar „Gala Bute”, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare.
Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoş Botoroagă la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.
Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanţa supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală şi trei ani pentru încă o infracţiune de evaziune fiscală, instanţa contopind pedepsele şi dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.
Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracţiunile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei.
Decizia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) nu este definitivă.
Magistraţii au mai dispus ca Elena Udrea să plătească suma de 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către Autorittatea Naţională pentru Turism şi pe fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, să plătească către Ministerul Finanţelor 737.507 lei despăgubiri civile, plus dobânzi şi penalizări.