Connect with us

Revistateo.ro

Exatlon România a început cu accidentări și două concurente care învață să înoate

Exatlon

Exatlon România a început cu accidentări și două concurente care învață să înoate

Exatlon România a debutat aseară la ora 19:30 cu sezonul al doilea. Au fost momente tensionate încă din prima ediție, iar concurenții au avut de trecut probe mai grele față de cei din primul sezon.

De departe, personajele care au ieșit în evidență cel mai mult au fost cele două războinice pentru care salvamarii au intervenit de mai multe ori pentru că nu știau să înoate, dar și Whats Up, care a fost protagonistul primului conflict.

Naomi și Beatrice de la Războinici au avut probleme serioase. Beatrice s-a accidentat lovindu-se cu bărbia de trambulină, însă a revenit spectaculos și a învins-o pe Monica Roșu la jocul cu doborârea cuburilor deși era în urma ei cu mulți metri pe traseu.

Norocul nu a fost de partea lui Beatrice a doua oară, când a provocat-o Lili Sandu. Din cauza dificultății de a înota, Lili a câștigat punctul fără să participe efectiv la probă.

De cealaltă parte o avem pe Naomi, care susține că nu a sărit niciodată în apă de la o asemenea înălțime și îi va mai lua timp să se acomodeze. În ediția din această seară, de la ora 19:30, Naomi își va face curaj să sară în mlaștină punându-și în pericol viața.

În videoclipul de promovare al episodului de azi, se poate observa o Naomi destul de sperioasă, care își face cruce înainte de săritură, iar apoi colegii ei o strigă pentru că aceasta iese cu greu la suprafață. Ce se va întâmpla până la urmă vom afla în episodul din seara asta.

Concurenții care s-au remarcat la primele probe au fost Ana Maria Otvos, una din fetele care a adus cele mai multe puncte echipei Războinicilor, Ciprian, Yamato și Alin.

Războinicii i-au bătut aseară pe Faimoși la ambele jocuri câștigând vila. Scorurile au fost 10-5 și 5-2 pentru ei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Exatlon

To Top