Stiri
Familia Regală, anunț de ultimă oră după moartea Regelui Mihai
Regele Mihai a murit la vârsta de 96 de ani. Majestatea Sa s-a stins din viață la reședința din Elveția. Familia Regală a transmis un mesaj după moartea Regelui Mihai.
Regele a murit. Trăiască Regele
Cine urmează la tron după moartea Regelui Mihai. Documentul a fost semnat
Mesaj transmis de Familia Regală
Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viață astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora României), la reședința privată din Elveția.
La căpătâiul Regelui a stat până în ultima clipă Alteța Sa Regală Principesa Margareta Maria.
În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei române va face o declarație către țară.
În cursul zilei de mâine va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.
Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
La dorința Custodelui Coroanei române, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta tradiția înaintașilor Majestății Sale Defuncte.
Începând de mâine, cărți de condoleanțe vor fi deschise simultan la Castelul Peleș, la palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziția publicului timp de 40 de zile.
Toți cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitați să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în fața intrării principale.