Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

Florin Piersic, profund îndurerat de moartea Anuței Tite: „Sunt foarte rănit”

Florin Piersic este în doliu. Marele artist a suferit una dintre cele mai mari pierderi ale sale, iar durerea l-a lăsat fără cuvinte.

Acesta este profund întristat de dispariţia prematură a artistei Anuţa Tite, artista care a făcut furori în filmul „Pintea”.

Durerea este cu atât mai mare cu cât Florin Piersic a pierdut, în ultimii ani, mulţi prieteni şi colegi de scenă. Iar faptul că artista avea numai 67 de ani este cu atât mai dureros.

„Dumnezeu să o odihnească. Sunt foarte rănit pentru că de fiecare dată când deschid televizorul aud veşti foarte dureroase. Am vârsta pe care o am şi am trecut prin multe astfel de experienţe. Ancuţa era atât de prietenoasă, de bună şi de fericită. Nu am să o uit niciodată”, a spus Florin Piersic la o un post tv.

Anuța Tite, înmormântată în Săpânța

Slujba de înmormântare a Anuţei Tite va avea loc vineri, la ora 13, în Săpânţa, acolo unde şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. Vocea ei unică a fost apreciată de toată România, iar artistul Grigore Leşe i-a acordat o apreciat-o ca pe nimeni alta. Interpreta a făcut senzaţie în anii 80, dar s-a îmbolnăvit şi a dispărut de pe marile scene ale ţării, potrivit axanews.ro.

Anuţa Tite a cunoscut succesul după ce a interpretat „Horea lui Pintea”, piesă care a încheiat pelicula „Pintea” în anul 1976. Florin Piersic a fost actorul care a interpretat rolul principal în acest film şi a fost unul dintre oamenii care i-a adus aprecieri artistei Anuţa Tita.

 

foto: Hepta.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top